Jandarmii clujeni anunță joi, 10 august, că alți patru artiști au fost sancționați cu câte 1.000 de lei pentru prestația de la UNTOLD, după ce forțele de ordine au analizat înregistrările din timpul festivalului. Autoritățile nu precizează însă și identitatea cântăreților amendați.
„În urma analizării imaginilor și înregistrărilor video din timpul festivalului Untold, Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca a aplicat noi sancțiuni contravenționale pentru 4 artiști, care au prezentat în concert cântece cu versuri care conțin un limbaj vulgar, licențios sau rasist”, a informat Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca, într-un comunicat citat de Ziar de Cluj.
Cei patru artiști, a căror identitate nu a fost dezvăluită de Jandarmerie, au fost sancționați „cu amendă în valoare de 1.000 de lei fiecare, conform art. 2, alin 1) din Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice”.
Potrivit site-ului local <a href="https://www.stiridecluj.ro/social/parazitii-si-macanache-amendati-la-untold-pentru-ca-au-injurat-pe-scena" target="_blank" rel="noreferrer noopener">Știri de Cluj</a>, artiștii amendați sunt Paraziții și Macanache.
„În continuare, ne reafirmăm angajamentul de a proteja drepturile și libertățile individuale ale tuturor persoanelor, indiferent de categoria socială sau etnică, atâta timp cât acestea respectă prevederile legale”, precizează jandarmii din Cluj.
Noile amenzi aplicate de jandarmi vin la două zile după ce cântărețul Gheboasă a fost amendat cu 1.000 de lei, tot pentru pentru versuri „rasiste și vulgare”.
Într-un comunicat transmis marți, 8 august, Jandarmeria Mobilă Cluj-Napoca anunța că s-a autosesizat și, după analiza imaginilor, a decis să aplice sanțiunea. De asemenea, jandarmii au precizat că au sesizat și CNCD „pentru analizarea actului artistic, a cuvintelor și expresiilor utilizate, din perspectiva comiterii unor eventuale fapte antisociale de discriminare”.
Ulterior, Gheboasă a spus că nu va plăti amenda și a acuzat Jandarmeria de discriminare. El a susținut că și alte trupe prezente pe scenă au avut versuri similare sau „mai rele”, dar doar el a fost amendat.
„Am primit amendă 1.000 de lei din partea Jandarmeriei de la Cluj, având în vedere faptul că acolo, pe scena hip hop, au mai cântat și alți artiști, care au avut versuri poate mai rele, poate la fel de rele ca ale mele, cu aceleași conotații sexuale și spun că am făcut o discriminare și rasism împotriva romilor, eu”, a spus Gheboasă, pe TikTok.
GIANNI_ 10.08.2023, 17:27
Să mai spună GHEBOASĂ că este discriminat! Sau toți sunt discriminați? O să vedem reacțiile!
ElenaMA 10.08.2023, 17:37
nu aveau oricum ce cauta la festival
N3gry90 10.08.2023, 17:45
Îi ia pe toți la rând ?
vlad_c 10.08.2023, 17:46
Jandarmeria se intrece pe sine in prostie
tomitan 10.08.2023, 18:35
Pristandalele regimului liberal Boc.Nu amendam organizatorul ptr ca este partenerul de afaceri al primariei lui Boc , ii amendam pe artisti.Când il inviti la festival pe Gheboase te astepti sa-ti cante balade rock?Cand il chemi la nunta pe Adi Minune te astepti la Rigoletto?Pe bune? Organizatorii nu stiau ce canta Gheboasa??? PS. Domnilor jandarmi , m-ati facut sa aprob vorbele raposatului Vadim cand va acuza pe vremea lui Băsescu : " murdară păine mai mâncati". A avut perfecta dreptate, ciohodari ati fost pe vremea lui Funar, ciohodari ati ramas si pe vremea lui Boc