27 Dec. 2016 11:56 , de Paul Barbu

Copiii români, atrași de jocurile de noroc, cei japonezi, de conținutul pentru adulți

Distribuie

Copiii români lăsați nesupravegheați pot accesa siteuri, fie cu conținut destinat adulților, fie chiar site-uri care le pot afecta iremediabil calculatoarele, potrivit unui studiu Kaspersky Lab. Astfel, cele mai multe încercări de a vizita site-uri periculoase de către utilizatori minori s-au înregistrat în Israel (775), țară urmată de Marea Britanie (460), SUA (352), Suedia (345) și Canada (302). România se clasează pe locul 21, cu 123 de tentative, rezultate aflate pe baza  statisticilor globale din modulul său de Control Parental. 

Statisticile se bazează pe numărul de tentative de vizite înregistrate de modul către site-urile din categoriile preconfigurate, considerate cele mai periculoase pentru copii, de către experții Kaspersky Lab. Cifrele sunt prezentate ca număr de tentative per utilizator, per an.

Rezultatele cercetării arată că micuții din Japonia sunt cei mai tentați să încerce să viziteze site-uri din categoria Conținut pentru adulți' (39 de tentative) și Software, audio, video' (104) – ultima categorie include site-uri cu un conținut fără licență. Copiii din Italia sunt interesați cel mai mult de jocuri de noroc (3,6 tentative), în timp ce tinerii din Portugalia au fost cei mai frecvenți vizitatori ai site-urilor cu limbaj explicit (60).

Copiii români, atrași de jocurile de noroc

Și copiii români sunt atrași de jocurile de noroc, la noi în țară înregistrându-se 1,5 încercări de a intra pe astfel de site-uri, ceea ce plasează România pe locul al șaptelea, la această categorie. Copiii israelieni au arătat cel mai mare interes pentru alcool, tutun și/sau substanțe narcotice (687 de tentative per utilizator) și arme (3,8), iar cele mai multe încercări de a vizita site-uri cu un conținut violent (1,8) le-au aparținut copiilor din SUA.

Trebuie spus că nu toate aceste încercări sunt deliberate. De exemplu, copiii pot ajunge pe aceste site-uri din greșeală, dând click pe un banner sau un link trimis de altcineva. În același timp, un alt studiu realizat de Kaspersky Lab în 2016, pe un eșantion de 3.780 de familii din șapte țări, a arătat că, potrivit propriilor mărturisiri, tinerii ruși și americani sunt mai înclinați decât alți copii să ascundă de părinții lor dovezile unei activități online potențial periculoase, precum și să acceseze un conținut nepotrivit pentru copii.

Se spune că informația este putere, iar acest lucru este valabil și pentru părinții care trebuie să își protejeze copiii de informații nedorite și uneori periculoase – în lumea reală și în cea virtuală', spune Bogdan Pismicenco, Channel Sales Manager pentru România, Bulgaria și Republica Moldova, la Kaspersky Lab. Părinții nu pot întotdeauna să fie lângă copilul lor pentru a evita ca acesta să intre în contact, întâmplător, cu un conținut pornografic sau cu site-uri care promovează consumul de droguri. De aceea, soluțiile IT specializate sunt atât de importante în a-i preveni pe părinți, ajutându-i să evite situația în care copiii ajung să viziteze astfel de site-uri.'

Cercetarea acoperă perioada decembrie 2015 – noiembrie 2016 și include date adunate de soluțiile de securitate Kaspersky Lab pentru Windows și Mac OS X, cu module de control parental activate.

Loading...
Comentarii