"El Negro" s-a oparit cu cafea

Comentează

Din cei sapte baieti ai trupei El Negro, trei au avut mari probleme vara asta, de parca un blestem planeaza asupra lor.
Profesional le merge bine, belelele lor fiind de alta natura. Poate ca nu le prieste la malul marii, fiindca altfel nu se explica de ce "totul" s-a intamplat doar in Costinesti.
Bogdan Negroiu, sufletul trupei, a avut ghinionul sa se opareasca cu cafea, saptamana trecuta. Intr-o dimineata, in timp ce se indrepta chiaun de somn spre bucatarie, s-a ciocnit de un turist ce locuieste in aceeasi vila, inchiriata in Costinesti de baietii de la El Negro. Acesta tinea in mana un ibric cu cafea foarte fierbinte si nici el nu se trezise de-a binelea. Cafeaua s-a varsat pe burta lui Bogdan care numai ca n-a urlat de durere.
A urmat, intr-o ordine fireasca, vizita la medic si un tratament cu tot felul de alifii. La scurta vreme de la nefericita intamplare, Florin, basistul trupei, a ramas fara carnet de conducere. Dupa ce s-au distrat cu totii la o terasa (situata vizavi de sediul Sectiei de Politie), Florin s-a urcat la volanul Daciei sale. Dar nici n-a pornit bine masina ca le-a si taiat calea un politist, care, pare-se, ii ochise de ceva vreme.
Soferul a suflat in fiola si uite asa, vedetei i-a fost retinut carnetul de conducere pe motiv ca avea prea multe sticle la bord. Nici Traian, chitaristul trupei, n-a scapat intreg. El s-a impiedicat de un bolovan pe plaja si si-a fracturat piciorul drept. Cine urmeaza la rand? Caci deja toti sunt "El Negro" de suparare.



Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un bărbat îmbrăcat într-o geacă neagră și pantaloni închiși la culoare, mergând pe un trotuar pavat în timp ce ține o umbrelă maro deasupra capului, pe o ploaie torențială.
07:42
Val de frig, ploi în fiecare zi, lapoviță și ninsori, apoi încălzire. Prognoza meteo ANM până pe 9 noiembrie 2026
Ilustratie Targu-Neamt (15) copy
ExclusivReportaj
07:00
Oraşul în care oamenii se trezesc noaptea ca să facă duş sau ca să spele rufe la maşină. „Problema se va rezolva când voi schimba toată conducta. Sper ca la anul, pe vremea asta, să termin”, spune preşedintele CJ Neamţ
MONDEN
Claudia Pătrășcanu
12 oct.
Claudia Pătrășcanu, strigăt de disperare pentru fiul ei: „Sunt trei hotărâri judecătorești. Astăzi, copilul NU a fost adus nici măcar la cursuri”
Mirela Vaida si Oana Tomoiaga la Asia Express 2026
12 oct.
Mirela Vaida, dezvăluiri din culisele Asia Express. Ce a pățit Oana Tomoiagă înainte de a semna contractul cu Antena 1
POLITIC
Premierul desemnat Luca Niculescu. Foto: Hepta
12 oct.
Luca Niculescu admite că există varianta să își depună mandatul înainte să ajungă la votul din Parlament. Ce a spus despre sprijinul lui Nicușor Dan
Premierul desemnat Luca Niculescu. Foto: Getty Images
12 oct.
Luca Niculescu anunță cu trei zile înainte să depună lista miniștrilor în Parlament că nimeni nu i-a oferit garanții că Guvernul lui va trece. Ce variante are
Ultimele știri
08:11
Secretul tinereții celulare, ascuns în ADN. Ce au descoperit cercetătorii cu ajutorul Inteligenței Artificiale
07:59
RJ Mitte a murit. Actorul cunoscut pentru rolul lui Walter Jr. din „Breaking Bad” avea 34 de ani
07:53
Dosarul 10 august se judecă la trei zile după ce faptele s-au prescris: un nou termen la Curtea Militară de Apel București
07:53
Cât costă un litru de benzină și motorină, marți, 13 octombrie 2026, în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
TRENDING
12 oct.
Drona de luptă de 9 metri cu sisteme Airbus, U740 Valkyrie, a realizat primul zbor fără pilot în Europa
Reportaj
12 oct.
De ce s-a cerut recuzarea judecătorului din procesul lui Călin Georgescu de la Curtea de Apel Bucureşti
12 oct.
Horoscop 13 octombrie 2026. Peștii, a venit momentul să își spună întrebări despre activitatea lor de zi cu zi și să afle ce ar putea regla
12 oct.
Ce salarii se câștigă în renovări și amenajări interioare. Cât primesc un zugrav vs un instalator vs un tâmplar
Un om a murit după ce ar fi fost aruncat din rollercoaster, într-un parc de distracții în SUA. Sursă foto: sixflags.com.
07:26
Un om a murit după ce ar fi fost aruncat din roller-coaster, de la 60 de metri, iar mai mulți au fost răniți într-un parc de distracții, în SUA: „Suntem profund întristați”
Cum verifici ferestrele dacă pierd căldură
12 oct.
Cum verifici dacă ferestrele și ușile pierd căldură
Ochi albastru machiaj cu tus
12 oct.
Cum să aplici corect tușul de ochi. Ghid pentru începători în funcție de forma ochilor
Un bărbat îmbrăcat în pantaloni scurți albaștri și cu o pălărie stă întins pe sparte, pe o plajă, cu fața spre ocean
12 oct.
Cele 10 plaje din Europa unde e suficient de cald în octombrie și poți face plajă ca în plin sezon
catalina-moinescu-fondatoare-clinica-upmedical
Interviu
12 oct.
Cum se schimbă medicina estetică în 2026. Dr. Cătălina Moinescu explică de ce românii renunță la volumizările exagerate și aleg terapiile regenerative
Cât timp se fierb cartofii pentru piure
11 oct.
Cât timp se fierb cartofii pentru un piure reușit
Dafin, cimbru și mărar
10 oct.
Cum se conservă frunzele de dafin, cimbru și mărar pentru iarnă
Ce este zona 2 de efort în timpul antrenamentelor
17 sept.
Ce este zona 2 de efort și de ce e cea mai bună pentru arderea grăsimilor
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
23 sept.
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
Călin Georgescu la Curtea de Apel București
06:04
Călin Georgescu află marți dacă scăpă de arestul preventiv. Tribunalul București decide în dosarul înșelăciunii de 1,1 milioane de euro
Șobolani, filmați în timp ce se hrăneau pe un trotuar din Piața Sfânta Vineri, în centrul Bucureștiului
12 oct.
Imagini cu mai mulți șobolani filmați pe un trotuar din centrul Bucureștiului, distribuite de sute de ori: explicațiile PMB
Companiile din București și Ilfov domină Topul Național al Firmelor (TNF) 2026, realizat de Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR).
12 oct.
Firmele din București și Ilfov dau mai mult de jumătate din cifra de afaceri a companiilor de top din România. Un județ-surpriză apare pe locul 2
Claudiu Manda și Alexandru Muraru. Foto: Profimedia
12 oct.
PSD anunță prin Claudiu Manda că vrea la guvernare cu Luca Niculescu premier, Alexandru Muraru (PNL) continuă polemicile cu partidul lui Grindeanu
Donald Trump a acuzat faptul că participarea SUA în NATO a fost tratată istoric ca „o stradă cu sens unic”. Foto: Getty Images
07:27
De câte războaie e nevoie ca să iei un Nobel pentru Pace?
Luca Niculescu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu Sursa foto Dumitru Angelescu, Agerpres
12 oct.
Pactul care a băgat România în criză. Luca Niculescu, pe urmele tandemului Nicu&Marcel
sistem-energie-curent-baterii
12 oct.
Eficiență sau Supraviețuire? Noua arhitectură energetică a României în fața riscurilor hibride și geopolitice
Ilie Bolojan și mai mulți lideri ai PNL
11 oct.
Noul PNL: Good Bye, USA și Deutschland Uber Alles?