Vacanța de Paște se încheie pe 5 mai. De luni, elevii şi preşcolarii încep cursurile

Comentează

Elevii din învăţământul preuniversitar şi copiii de grădiniţă se vor întoarce luni la cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale. Următoarea vacanţă, cea de vară, este programată în perioada 15 iunie - 15 septembrie.

Pentru clasele terminale din învăţământul liceal anul şcolar se încheie în data de 31 mai, iar pentru clasa a VIII-a în data de 7 iunie.

Recuperarea cursurilor suspendate ca urmare a unor situaţii obiective de urgenţă (intemperii, epidemii, calamităţi naturale) nu se poate realiza în perioada vacanţelor şcolare.

Programul naţional "Şcoala altfel" are o durată de cinci zile consecutive lucrătoare în timpul anului şcolar şi poate fi derulat în perioada 1 octombrie 2018 - 31 mai 2019, pe baza unei planificări ce rămâne la decizia şcolilor.

Odată cu reînceperea scolii, valorile de trafic vor creşte considerabil în Capitală, în special în zona unităţilor de învăţământ, informează Brigada de Poliție Rutieră a Capitalei.

Principala recomandare a polițiștilor rutieri către cetățenii Capitalei este să opteze pentru mijloacele de transport în comun, în detrimentul autoturismelor personale.

Siguranţa pe drumurile publice depinde şi de respectarea acestor reguli de către șoferi:

* circulaţi cu atenţie şi reduceţi viteza de deplasare atunci când treceţi prin zona unităţilor de învăţământ;
* acordaţi prioritate de trecere copiilor care traversează drumul public;
* reduceţi viteza de deplasare la întâlnirea indicatorului „Atenţie, copii!”;
* circulaţi cu atenţie atunci când treceţi pe lângă grupurile de copii;
* măriţi atenţia atunci când observaţi bătrâni sau copii care intenţionează să traverseze, mai ales în zona unităţilor de învăţământ;
* păstraţi-vă calmul şi nu claxonaţi abuziv în cazul în care vă aflaţi în zone aglomerate;
* respectaţi semnalele agenţilor de poliţie rutieră care dirijează traficul pentru asigurarea fluenţei şi recomandările poliţiştilor care se află în punctele de deviere;





Recomandări adresate elevilor:

•    traversaţi strada în pas vioi, nu alergând, doar pe la trecerile pentru pietoni sau la culoarea verde a semaforului electric;
•    înainte de a traversa prin locurile permise, asiguraţi-vă că în acel moment nu se apropie vehicule sau conducătorii acestora au sesizat intenţia voastră şi au oprit pentru a vă acorda prioritate de trecere;
•    dacă în timpul traversării sunteţi surprinşi de semnalul roşu al semaforului şi drumul este prevăzut cu refugiu sau spaţiu interzis circulaţiei vehiculelor, aşteptaţi pe acesta apariţia semnalului de culoare verde;
•    în lipsa indicatoarelor şi marcajelor, traversaţi numai pe la colţul intersecţiei, după ce vă asiguraţi că o puteţi face în siguranţă. Atenţie, în aceste locuri nu aveţi prioritate!;
•    aşteptaţi sosirea mijloacelor de transport în comun numai pe trotuar sau pe refugiile special amenajate. După ce coborâţi, traversaţi strada numai prin locurile rezervate trecerii pietonilor, după plecarea acestor vehicule din staţie;
•    alegeţi-vă locurile de joacă unde nu circulă maşini. Parcurile, terenurile de sport, curtea casei sau a şcolii sunt cele mai recomandate;
•    fiţi foarte atenţi la traversarea străzii după lăsarea serii sau în orice altă situaţie când vizibilitatea este redusă. Ideal ar fi să aveţi aplicate pe haine accesorii reflectorizante;
•    nu circulaţi cu bicicleta pe drumurile publice cu trafic intens, acest lucru fiind permis numai după împlinirea vârstei de 14 ani;
•    când vă deplasaţi cu rolele, cu trotineta, skateboardul, trebuie să respectaţi aceleaşi reguli de circulaţie ca şi pietoni.







Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Tags: elevi
ALTE ȘTIRI
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
18:41
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
17:52
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Hepta
17:35
Un lider UDMR anunță că partidul lui Kelemen Hunor poate vota Guvernul Luca Niculescu, chiar dacă nu va face parte din el
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
20:46
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
20:37
Războiul din Ucraina riscă să escaladeze cu sabotaje în țările vecine și să atragă NATO într-un conflict regional, avertizează Marco Rubio. „Este în impas și este foarte periculos”
20:29
Un atac ucrainean cu drone a scos din funcțiune un centru de date al gigantului rus Yandex
20:06
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Pilot de avion în cabina aeronavei
18:48
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
18:44
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
18:06
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Dr. Alin Nicolescu și Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea.ro. Sursă foto: Libertatea
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
Solicitarea unui avans financiar este o practică obișnuită în cazul renovărilor de apartamente, însă poate deveni o sursă de riscuri financiare dacă nu este gestionată corespunzător.
16:21
Ghid practic pentru renovarea apartamentului: Cum te protejezi de meșterii care cer bani în avans, ce spune legea și cum trebuie făcute plățile
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește