Adolescentul de 15 ani, reţinut după ce a bătut și băgat cu capul în vasul de toaletă doi colegi în baia Colegiului Tehnic Dumitru Mangeron, din municipiul Bacău, a fost arestat preventiv pentru 20 de zile, a anunțat vineri, 3 februarie, IPJ Bacău, citat de Agerpres.
Minorul a fost reţinut inițial de poliţişti pentru 24 ore, sub acuzaţia de loviri sau alte violenţe. În urma anchetei, s-a constatat că el a comis şi infracţiunea de lipsire de libertate.
„Minorul a fost prezentat instanţei care, la propunerea unităţii de parchet, a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 20 de zile”, a anunțat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, Cătălina Păduraru.
Incidentul a avut loc joi, 26 ianuarie, iar poliția s-a autosesizat în urma unor imagini video publicate de bunicul unuia dintre elevii care au asistat la scenele violente. În imagini, minorul a fost surprins cum forțează doi colegi să bage capul în vasul de toaletă.
În paralel cu ancheta poliţiştilor, și conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Bacău face propriile verificări în acest caz.
Potrivit ISJ Bacău, minorul nu este la primul incident violent din școală.
„Din păcate, acesta survine altor momente - unul care a avut loc în noiembrie 2022 şi altul cu o săptămână în urmă - în care elevul agresor a şicanat, respectiv a muşcat un coleg de clasă, motiv pentru care a fost sancţionat cu scăderea cu două puncte a notei la purtare şi cu avertisment. Acum a reacţionat şi mai violent, lovindu-i pe doi colegi cu cerinţe educaţionale speciale”, a declarat conducerea ISJ Bacău.