Emma Thompson, în vârstă de 63 de ani, a recunoscut că a fost marcată de presiunea resimțită de fiecare dată când a fost premiată cu Oscar. Actrița a câștigat un Oscar în 1993 pentru rolul principal din filmul „Howards End” și altul pentru scenariul filmului „Sense and Sensibility”, trei ani mai târziu.
În cadrul unui interviu pentru Radio Times, Emma Thompson a fost întrebată dacă i-a fost „greu să se obișnuiască cu faima”. Cu o sinceritate debordantă, actrița a spus cât de mult rău i-au făcut cele două premii Oscar pe care le deține.
„De fiecare dată când a trebuit să particip la Oscaruri, m-am îmbolnăvit grav. Presiunea mi s-a părut prea mare. Este uluitor și apoi, după aceea, îți vine să te închizi singur într-o cameră întunecată. Te gândești: «Vă rog să nu-mi mai puneți întrebări sau să mă faceți să vorbesc despre mine»”, a declarat actrița, conform cnn.com.
Și a continuat: „Am dezvoltat rapid un fel de alergie la această parte a muncii. Sunt norocoasă, cred că trebuie să fie îngrozitor dacă ești James Bond”. Actrița Emma Thompson nu a dat detalii despre boala ei sau despre circumstanțele celor două evenimente.
În același interviu pentru revista Radio Times, Thompson a spus că, în opinia ei, faima poate fi o „condiție extrem de toxică”, dar dacă rămâi cu picioarele pe pământ, faima te poate ajuta. În ceea ce privește viața ei dincolo de carieră, actrița a spus că acum își împarte timpul între casa ei din Scoția și o alta din nord-vestul Londrei.
Anul trecut, Emma Thompson a descris modul în care prăbușirea căsniciei sale cu Kenneth Branagh în 1995 a avut un impact asupra sănătății sale mintale. Acest lucru s-a întâmplat după ce a descoperit că Branagh a avut o relație cu colega ei din filmul „Howards End”, Helena Bonham Carter.
„Eram pe jumătate vie. Orice sentiment de a fi o persoană adorabilă sau demnă de respect dispăruse complet", a spus ea. Emma Thompson și Kenneth Branagh au fost căsătoriți din 1989 până în 1995.
În 2003, Thompson s-a căsătorit cu Greg Wise, colegul ei de scenă din „Sense and Sensibility”. Cuplul are doi copii.
Foto: Hepta