”Taxa de cult pentru anul 2014 a fost stabilită la 100 de lei pe familie şi trebuie plătită până la Sărbătoarea Rusaliilor. Enoriaşii care nu îşi permit să o plătească până atunci o vor putea plăti până la sfârşitul anului, dar cu dobândă – cei care nu vor putea plăti până la acea dată vor achita taxa pe parcursul anului, dar în valoare de 150 de lei”, se arată în pomelnicul trimis de preot.
Mai mult pentru enoriaşii care au parte de înmormântare fastuoasă se mai adaugă o taxă, de 300 de lei. ”Dacă vor dori ca adormitul să fie aşezat în groapă zidită să mai achite 500 de lei. Dacă se va folosi fanfară cu muzică şi maşină mortuară, familia va achita suma de 300 de lei. Cei care se vor înmormânta în pământ nu vor plăti asemenea taxe. Pentru eroi, veterani şi urmaşii acestora, respectiv femei văduve, înmormântarea va fi gratuită”, se specifică în pliant.
Nemulţumirile localnicilor au ajuns şi la urechile primarului din Pleşoiu, care a avut o discuţie cu preotul, însă fără nici un rezultat. ”Nu este posibil aşa ceva. I-a zis că nu trebuie să perceapă dobândă, dar a zis că el decide”, a declarat primarul din localitate Iulian Preda.
Preotul Vasile Rădoescu a refuzat însă să comenteze această situaţie. Episcopia Slatinei a refuzat momentan să vorbească despre această situaţie, susţinând că la parohia din Pleşoiu se va face o cercetare cu privire la acuzaţiile aduse preotului.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro