O cheamă Olivia Culpo, are 20 de ani, e studentă la Boston College şi i-a sedus pe americani. Cu un trup fabulos, un zâmbet irezistibil şi o poveste simplă, Olivia a fost încoronată Miss USA.
Olivia, care a povestit juriului că în copilărie era "scundă şi grăsuţă" şi că e pasionată de violoncel, a invins alte 50 de concurente; a devenit, astfel, cea de-a 61-a câştigătoarea a concursului şi va reprezenta Statele Unite la Miss Universe.
Una dintre cele mai importante întrebări la care Olivia a trebuit să răspundă a fost legată de cazul Jenna Talackova, concurenta de la Miss Canada care s-a născut băiat. Olivia Culpo crede că ar fi corect pentru persoane precum Jenna să participe la concursuri de frumuseţe, ci şi să le câştige.
"Cred că ar fi corect, dar îi înţeleg şi pe oamenii care s-ar putea teme de acet lucru. Însă pe lume există mulţi oameni care au nevoie de o schimbare pentru a putea fi fericiţi în viaţă. Eu sunt de acord cu acest lucru pentru că îmi place să trăiesc într-o ţară liberă", a spus cea mai frumoasă americancă, iar publicul a izbucnit în aplauze.