Preşedintele Klaus Iohannis a avut, joi, în marja participării la summitul NATO de la Madrid, o întrevedere cu omologul turc, Recep Tayyip Erdogan. La finalul întâlnirii, cei doi oficiali au avut o scurtă discuţie despre fotbal şi Gheorghe Hagi, fost jucător şi antrenor al echipei Galatasaray din Istanbul, informează Agerpres.
Preşedintele Erdogan l-a întrebat pe şeful statului român ce face Gheorghe Hagi, conform unor surse oficiale citate de Agerpres. Klaus Iohannis i-a spus că acesta este bine, antrenează, are o academie de fotbal şi pregăteşte tineri fotbalişti.
Preşedintele turc a amintit şi de Ianis Hagi, fiul lui Gheorghe Hagi, iar Iohannis a afirmat că acesta este talentat şi un bun jucător.
„În cadrul discuțiilor, președintele României a reliefat nivelul foarte bun al relației de parteneriat strategic dintre România și Turcia, iar președintele Recep Tayyip Erdoğan a subliniat faptul că cele două țări au o relație foarte puternică. De asemenea, cei doi omologi au salutat nivelul în creștere al relațiilor economice, precum și reuniunea recentă a comisiei mixte economice", se arată în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale, după întâlnirea celor doi şefi de stat.