EXCLUSIV | Româncuțe pentru milionarii din Dubai! «Fetițele» din România făceau și 12.000 de euro într-o săptămână

Comentează
Arhiva foto

Serviciile sexuale oferite de “escorte” precum Daniela Crudu, Mădălina Pamfile sau Simona Traşcă, “piese” culese de prin platourile emisiunilor de televiziune tabloide, au intrat în atenţia anchetatorilor la mijlocul anului 2013.
Supravegherile tehnice - interceptări şi înregistrări ale convorbirilor şi sistemelor de comunicaţii, dar şi localizări ale membrilor grupării - au condus şi la demascarea unei “celule” de proxeneţi care s-a desprins din reţea şi a acţionat la un nivel mult mai rafinat, la mii de kilometri de România.
“Fetiţe” cu calităţi fizice deosebite, dornice să petreacă alături de domni generoşi pe tărâmuri de vis, erau racolate şi trimise în braţele milionarilor îndrăgostiţi de româncuţe fierbinţi.

Prima probă: testul fotografiei

Conform anchetatorilor, există informaţii certe că cel puţin patru femei aflate în strânsă legătură cu reţeaua de proxenetism în care erau implicate vedete din televiziune - Livia Nicoleta Ciocoiu, Alexandra Ioana Stăncescu, Monica Năstase şi Melania Mânzat -, racolau şi trimiteau “fetiţe” în Dubai şi Seychelles.
Pentru ca să ajungă în aşternuturile cine ştie cărui şeic sau om de afaceri amator de iubiri tarifate, tânăra trebuia să treacă “testul fotografiei”, imagine furnizată pe telefonul mobil mai întâi proxenetei şi apoi clientului de lux.
“Fii atentă! Ştiu o tipă din Constanţa, care e foarte mişto, e foarte drăguţă şi cred că ţi-ar plăcea şi ţie foarte mult. Uite, îţi trimit nişte poze acum cu ea şi dacă vrei, vorbesc cu ea şi-i dau numărul tău să te sune. Fata e la locul ei, nu prea are aşa istorie”, este unul din dialogurile telefonice interceptate de anchetatori.

Petreceri private şi sex în grup

Nu o dată, comenzile erau pentru mai multe fete, care trebuiau să ajungă împreună fie în Dubai, fie în Seychelles pentru, cel mai probabil, petreceri private “garnisite” cu partide de sex în grup.
“Băi, fii atentă, că avem nevoie pe 27 de minim 5 (...) Astea două care mi l-ai dat, ultimele două clar... a zis că le aranjează maşina, vorbeşti cu (A)IVI din timp să spui unde e! Ori bilet de unde, îmi trebuie numele, copii de paşaport...”, se specifică în dosarul care a ajuns pe masa procurorilor DIICOT. Încercând să fie cât mai precaute, femeile care racolau românce de prin toată ţara se fereau să vorbească la telefon despre bani. Totuşi, în câteva rânduri, au lăsat să le scape, cu intenţia probabilă de a-şi convinge “piesa” să urce în avion, posibilitatea unor câştiguri de ordinul miilor de euro.
“Poate să facă şi 12.000 (n.r. - euro) într-o săptămână! - Unde? - În Feişel (n.r. - Seychelles) - Tot acolo? - Nu. În Feişel - A! Ce mişto!”.

Combinatorii primeau 30%

Ca în orice afacere serioasă, femeile din România suspectate de proxenetism aveau oameni de legătură în Dubai: o femeie din Vâlcea, pe care în discuţiile dintre ele o denumesc “manager”, şi un bărbat despre care în această fază a cercetărilor nu se ştie mare lucru. Misiunea oltencei, ce are 30 de ani, era aceea de a găsi “ponturi” pentru româncuţele noastre.
Pentru ajutorul dat combinatoarele încasau un comision de 30 de procente din sumele câştigate de “fetiţe”.
Acum, toată această poveste cu proxenete, “fetiţe”, milionari arabi şi oameni de afaceri din paradisul Seychelles face obiectul unei ample anchete a procurorilor de la Crimă Organizată

Dubai, magnet pentru vedetele mioritice

În cele câteva luni în care a fost măritată cu Victor Slav, Bianca Drăguşanu s-a distrat pe cinste în Dubai fără soţiorul ei.
L-a lăsat acasă sub pretextul că pleacă într-o călătorie de afaceri şi că numai acolo putea găsi materiale fine pentru ţinutele pe care le creează cu atâta pricepere. Dubaiul i-a plăcut atât de tare, încât l-a vizitat din nou şi anul acesta, chiar de ziua ei de naştere.
O altă divă de Dâmboviţa fascinată de Emirate este Loredana Chivu, care se află chiar zilele acestea în Dubai, pentru a-şi reveni după tot scandalul obositor cu Leo de la Strehaia.
Însă numai una ne reprezintă cu succes: Ramona Gabor, pentru care Dubaiul a deveni noua ei casă, căci aici nu duce lipsă de oferte de muncă, başca este apreciată mult mai mult ca în ţara natală.


Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
MONDEN
Roxana Ciuhulescu si mama ei
09:51
Mama Roxanei Ciuhulescu a murit. Mesajul dureros al vedetei: „O parte din sufletul meu a plecat odată cu ea”
Cheloo la Asia Express
09:27
Câți bani încasează Cheloo la fiecare etapă pe Drumul Mătăsii, în „Asia Express” 2026
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
10:08
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Exclusiv
10:00
Camarila politică din Educație. Cine sunt oamenii din noua garnitură de inspectori școlari numiți din pix și cum funcționează sinecurile din sistem
09:57
I-au incinerat trupul crezând că este fiul lor, dar un apel neașteptat a dezvăluit greșeala, în India
09:57
Fosta parteneră a lui Elon Musk susține că acesta voia „o legiune de copii înainte de un război civil”
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!