Popa spune că a recurs la acest demers întrucât consideră că Gică Popescu, care şi-a recunoscut fapta şi a plătit paguba provocată, merită acest gest de clemenţă, având în vedere activitatea fără reproş a acestuia în viaţa sportivă, prin care ”Baciul” a adus cinste României pe toate stadioanele pe care acesta a evoluat.

”Cred că actul graţierii a fost creat tocmai pentru acest tip de oameni, care au greşit odată în viaţa lor, dar, în rest au făcut doar cinste României să aibă parte de înţelegere. Nu contest decizia instanţei de judecată, care a decis că Gică Popescu a greşit, dar, având în vedere faptul că omul şi-a recunoscut fapta, ba mai mult a şi plătit paguba, cred că merită un gest de clemenţă din partea preşedintelui Băsescu.”Baciul” a făcut cinste României pe toate terenurile pe care a evoluat, a făcut ca suporterii să scandeze numele ţării noastre, ne-a făcut să ne simţim mândrii că suntem românii.Doresc să-i sensibiliez pe cei care iubesc fotbalul românesc să facă, alături de mine un demers prin care să-l sensibilizăm pe Traian Băsescu să-i acorde o şansă marelui nostru fotbalist”, a declarat pentru Libertatea senatorul UNPR.

Mai mult, Popa a spus că va lua legătura cu soţia ”Baciului”, iar imediat după ce magistraţii vor face publică motivarea arestării lui Gică Popescu o va ruga pe aceasta să facă o cere de graţiere pentru soţul său.
Cei care vor să semneze pentru eliberarea lui Gică Popescu o pot face pe siteul petitieonline.com, cât şi pe pagina de facebook creată special pentru graţierea ”Baciului”

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce să pui în fasolea bătută ca să-i dai gustul din copilărie. Va ieși deosebit de savuroasă
FANATIK.RO
Ce să pui în fasolea bătută ca să-i dai gustul din copilărie. Va ieși deosebit de savuroasă
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Gina Pistol, la Masterchef? Chiar Smiley a dat-o de gol. Uite cum a filmat-o acasă
Libertateapentrufemei.ro
Gina Pistol, la Masterchef? Chiar Smiley a dat-o de gol. Uite cum a filmat-o acasă
Șocul trăit de Dănuț Lupu în penitenciar: „Pentru ei nu face nimeni nimic! Să mă scuze și părintele, dar trebuie să o spun”
GSP.RO
Șocul trăit de Dănuț Lupu în penitenciar: „Pentru ei nu face nimeni nimic! Să mă scuze și părintele, dar trebuie să o spun”
Țara în care s-a deschis un supermarket low-cost: “Toată lumea e binevenită aici”
FANATIK.RO
Țara în care s-a deschis un supermarket low-cost: “Toată lumea e binevenită aici”
Tentativă de asasinare a lui Zelenski. Presupusul criminal, un polonez, s-a oferit să ajute serviciile speciale ruse
Știrileprotv.ro
Tentativă de asasinare a lui Zelenski. Presupusul criminal, un polonez, s-a oferit să ajute serviciile speciale ruse
Cum a filmat-o Smiley pe Gina Pistol în bucătărie. Detaliul care i-a făcut pe mulți să se întrebe dacă nu cumva ea va fi noua prezentatoare MasterChef
Unica.ro
Cum a filmat-o Smiley pe Gina Pistol în bucătărie. Detaliul care i-a făcut pe mulți să se întrebe dacă nu cumva ea va fi noua prezentatoare MasterChef
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Ancuţa Popoviciu rămâne judecătoarea dosarului de la 2 Mai. Judecătoria Mangalia a respins defintiv cererea de abţinere
Observatornews.ro
Ancuţa Popoviciu rămâne judecătoarea dosarului de la 2 Mai. Judecătoria Mangalia a respins defintiv cererea de abţinere
Horoscop 19 aprilie 2024. Balanțele caută siguranța pe care nu le-o poate oferi nimeni, să fie sigure că vor dispune de anumite resurse
HOROSCOP
Horoscop 19 aprilie 2024. Balanțele caută siguranța pe care nu le-o poate oferi nimeni, să fie sigure că vor dispune de anumite resurse

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI