În urmă cu niște ani, au trăit terifianta experiență a războiului. Au luptat fie în Afganistan, împotriva talibanilor, fie în Irak, unde teroriștii i-au vânat fără încetare, locuri în care iadul a coborât pe pământ. Soarta a făcut ca asasini fără chip și fără nume să le deseneze destinele în tușe sumbre și le le mutileze trupurile. Acum, unii dintre militarii români răniți în teatrele de operațiuni s-au ”înrolat” în echipa ”Invictus” a MapN, trupă de veterani care se va bate pentru medalii la Toronto, într-o competiție destinată doar luptătorilor răniți în războaie.
Cuprins:
Poveștile tuturor acestor militari seamănă izbitor între ele. Dispozitive explozibile bine camuflate în colbul deșertului le-au sfârtecat picioarele, mâinile, i-au lăsat fără vedere sau i-au țintuit în scaune cu rotile. Apoi, totul s-a transformat într-o luptă grea, poate cea mai intensă și mai dramatică, în care au fost nevoiți să învețe, alături de familiile lor, să trăiască din nou.
Camarazii le spun eroi, dar ei își spun, cu modestie, doar supraviețuitori. Oameni care s-au trezit, mutilați, după zile sau poate chiar luni de comă. Unii dintre acești supraviețuitori ai iadului afgan sau irakian s-au regrupat, la fel ca în batalioanele din care făceau parte când serveau țara ca luptători, în echipa ”Invictus” a MapN.
Precum niște sportivi de performanță, soldații care vor reprezenta România la Toronto, într-o competiție destinată doar militarilor din toată lumea răniți pe front, s-au reunit la margine de București, în cantonament. Sălile de sport ale Bazei Săftica adună acum la un loc toate poveștile de viață ale acestor militari supraviețuitori. Dar și toate ambițiile lor, aceleași care i-au ajutat, poate, să câștige bătălia în fața morții în anticamera căreia au stat.
[gallery columns="2" ids="1751657,1751659"]
În zona rezervată halterofililor, plutonierul Ionuț Butoi ridică până la epuizare o halteră. Antrenorul său, Ioan Iordache, îi supraveghează atent fiecare ridicare, fiecare răsuflare. Ba chiar e cu mâinile, ”la siguranță”, pe bara de deasupra capului lui Ionuț.
”Hai că stau bine. Am început cu 70 de kilograme și am ajuns la 85 într-o lună. Mai greu o să-mi fie când o să prind viteză și o să trec de sută. De aia am venit în cantonament, să tragem și ajungem la trei sute, cum vrea antrenorul. Oricum, ridic peste trei tone pe zi”, spune militarul între două reprize epuizante numărate la sânge de dom’ profesor Ion.
Când antrenamentul e gata, Ionuț își trage sufletul câteva minute pe banca de sport după care se așează, cu ajutor, în căruțul lui care acum face parte din viața sa. Inevitabil, gândurile îi fug la acea zi blestemată de acum mai bine de opt ani în care blindatul în care se afla alături de alți patru camarazi a fost aruncat în aer de talibani.
”Nu-mi amintesc mare lucru din timpul accidentului. Mașina a explodat, a sărit în aer exact ca-n filme. Au fost 80 de kilograme de trotil băgate sub asfalt. Șansa mea a fost că suflul m-a aruncat afară din mașina de luptă, pe asfalt. Eram top cover (n.r. mitralior). Atunci, un camarad a murit și alți trei au fost răniți”, rememorează subofițerul acele momente de groază în urma cărora viața i s-a schimbat complet.
Avea 30 de ani și aceea a fost prima și ultima lui misiune într-un teatru de operațiuni. Cinci săptămâni în Afganistan la finele cărora explozia unei mine l-a țintuit pentru cine știe cât timp în scaunul cu rotile.
”Dacă medicina va evolua, poate voi mai merge și eu vreodată. Altfel...Dar sunt optimist. E viață și în căruciorul cu rotile”, spune plt. Ionuț Butoi, un membru de nădejde al echipei ”Invictus” care se pregătește pentru proba de tir cu arcul, pentru cea de power lifting (haltere ridicate din poziția șezut), dar și pentru cea de înot.
[gallery columns="2" ids="1751669,1751670"]
Medicii nu i-au tăiat picioarul lovit de schije, dar - după o complicată intervenție chirurgicală de mai bine de 12 ore -, i l-au îmbrăcat într-o proteză de titan. Nici coloana vertebrală nu-l prea mai ajută pe subofițerul Vuță pentru că, în urma acelei explozii, a fost fracturată în mai multe locuri. Acum, supraviețuitorul ar vrea o medalie la Toronto și de aceea se pregătește asiduu pentru tir cu arcul, canotaj în sală (sport adaptat pentru militarii răniți) și înot.
Acum, ofițerul care a luptat în Batalionul 811 ”Dragonii Transilvani” - Dej s-a ”înrolat”, alături de camarazii săi, în trupele care vor să cucerească, în această toamnă, orașul canadian Toronto.
”E o oportunitate deosebită să reprezint România la aceste jocuri ale militarilor răniți în războaie. Pentru mine înseamnă imens. Pentru orice sportiv, o medalie înseamnă mult, dar indiferent de rezultat voi rămâne cu experiența și cu întâlnirea cu camarazii mei”, ne-a spus ofițerul între două reprize în care a tras din greu la ergometru, un aparat adaptat pentru proba de canotaj în sală care măsoară distanța parcursă la ”vâsle”.
Poate părea incredibil, ar printre soldații care s-au înscris la disciplina ”tir cu arcul” se numără și un subofițer care timp de aproape opt luni a fost orb! Plutonierul major Nicușor Bica are, medical, vorbind, un ochi și ceva. În 2011, subofițerul se afla în Afganistan, în timpul unei misiuni de cercetare terestră. Suflul deosebit de violent al exploziei unui dispozitiv improvizat comandat de la distanță i-a distrus vederea la ambii ochi, iar recuperarea părea să fie imposibilă.
Și el este unul dintre cei 33 de militari selecționați în baza unor teste medicale riguroase pentru lotul lărgit ”Invictus Team Romania” care va participa în premieră la ”Jocurile Invictus” din septembrie 2017. Dinte aceștia, doar 15 îți vor măsura puterile cu alți camarazi supraviețuitori, dar care nu s-au mai întors întregi de pe front.
Fotografii: Dumitru Angelescu, arhiva personală a militarilor