EXCLUSIV | Uniunea Europeană pregătește noi măsuri pentru combaterea terorismului. Interviu cu Mihnea Motoc, consilierul președintelui Comisiei Europene

Comentează

Șefii de stat şi de guvern din Uniunea Europeană discută, zile acestea, la Bruxelles, despre un nou pachet de măsuri pentru combaterea  terorismului. După atacurile din centrul Londrei, din cea mai cunoscută piaţă din Barcelona sau din aeroporturi, specialiștii din cadrul Comisiei Europene au ajuns la concluzia că trebuie să protejeze mai bine spațiile publice, zonele turistice şi aglomerate. În plus, se va înăspri procedura de producere și comercializare a apei oxigenate, folosită în mod obișnuit pentru dezinfectarea rănilor, dar pe care teroriștii au folosit-o ca materie primă pentru bombe. Într-un interviu pentru Libertatea, Mihnea Motoc, consilierul pentru Apărare al președintelui Comisiei Europene, a explicat cum ne vor afecta noile măsuri. 

Pieţele publice, prioritatea noului pachet antiterorist

Noul pachet de luptă împotriva terorismului a fost aprobat în Colegiul Comisarilor Europeni, echivalentul unei ședințe de guvern, și a fost trimis spre aprobare șefilor de stat  care participă la Consiliul European. Dacă va fi adoptat, tarile membre, inclusiv România, trebuie să aplice recomandările făcute de executivul european. Mihnea Motoc, fost ministru român al Apărării, acum consilier al președintelui Comisiei Europene, este unul dintre experții care au contribuit la noile măsuri antitero.

"Demersurile acestea, la nivel european, pe linie antiteroristă, s-au intensificat pentru a răspunde cât mai bine așteptărilor oamenilor care sunt profund îngrijorați de evidenta multiplicare a atacurilor teroriste de pe continentul nostru, din mai toate părțile lui, inclusiv de un fenomen ce l-am putut ușor observa şi pe care noi l-am numit terorism lowtech, în sensul că nu presupune mijloace sofisticate pentru executarea acestor tipuri de atacuri", spune Mihnea Motoc. 

Bulevardul Las Ramblas din Barcelona, locul unui sângeros tac terorist

Noile măsuri de combatere a terorismului se vor axa pe acțiuni concrete și nu neapărat pe schimbarea radicală a legislației. Spațiile publice, cum este şi piața Las Ramblas din Barcelona, locul unde, la jumătatea lui august, 14 oameni au murit şi 100 au fost răniți,după ce teroriștii au intrat cu o furgonetă în mulțime, vor fi mai bine securizate.

" Vizează îmbunatățirea protecției spatiilor publice. Aceste spații publice au devenit chiar mai vulnerabile. Acest plan de acțiune vine cu un îndrumar detaliat pe diverse situații imaginabile, pe diverse tipuri de spații în care s-au produs atacuri, ce anume trebuie avut în vedere, care sunt modalitățile de prevenire și, respectiv , de reacție în cazul în care astfel de atacuri au loc " , susține Mihnea Motoc, consilier al președintelui Comisiei Europene.

Până la sfârșitul anului viitor, Comisia Europeană a pus la dispoziție un buget de 118 milioane de euro pentru țările care vor să facă mai mult pentru protejarea zonelor aglomerate din marile orașe. Aici pot fi incluse și zonele turistice, țintele preferate ale teroriștilor.

Reguli mai dure pentru comercializarea apei oxigenate

După atacuri cu bombe în Marea Britanie și Belgia, analizele făcute de experții antitero au arătat că multe dintre dispozitive au avut în compunere substanța din care este făcută apa oxigenată, un produs pe care oricine poate să-l cumpere de la o farmacie, cu un preț modic.

"Ideea este de introducere a unor proceduri de autorizare, de licențiere pentru valorificarea comercială a acestor substanțe, astfel încât riscul de utilizare a lor în atacuri teroriste să fie redus. Este vorba de peroxid, hidrogen peroxid (N.r - apă oxigenată ) care este folosit pentru manufacturarea ilegală a explozibililor. Aici venim cu o serie de propuneri pentru întărirea aplicării unor reglementări, în ideea de a reduce spațiul de acces al teroriştilor la mijloacelor de executarea a atacurilor care presupun un minimum de resurse şi care sunt foarte greu de prevenit " este de părere Mihnea Motoc.

Teroriștii cheltuie foarte puțini bani pentru organizarea unui atac terorist. Nu vor să atragă atenţia prin folosirea unor sume mari de bani. În ultima perioadă, au renunțat la bombe şi arme. Au intrat pur şi simplu cu mașini de mare tonaj în mulțimi aflate în locuri publice. Efectele au fost devastatoare. Numai în acest an, zeci de oameni şi-au pierdut viaţa în urma unor astfel de atacuri. Ultima tragedie a fost în Spania.

Parteneriate antitero cu statele din Africa şi Orientul Mijlociu

Serviciile de informații din Uniunea Europeană au demonstrat că mulţi dintre autorii atacurilor teroriste au călătorit în ţări din Orientul Mijociu sau Africa unde s-au radicalizat. Acolo au intrat în legătură cu lideri importanţi ai organizaţiilor teroriste şi au primit indicaţii despre cum să lovească oraşele europene.  Mihnea Motoc este de părere că Uniunea Europeană ar trebui să colaboreze cu ţările stabile din această regiune pentru un schimb mai eficient de informații.

"Propunem negocirea şi închieierea unor acorduri care să ducă la creşterea cooperarii cu ţări cheie, ţări vecine şi partenere  cheie, pentru eforturile de prevenire şi combaterea a terorismului. Este vorba despre o serie de ţări din Africa de Nord, Tunisia, Algeria, de exemplu, de Israel, Egipt, Turcia. Acordurile vizează crearea unei baze juridice pentru transferul de date personale legate de riscul teriorist", spune consilierul preşedintelui Comisiei Europene.

epa05792739 German Chancellor Angela Merkel (L) and Tunisian Prime Minister Youssef Chahed (3R) visit the place of the Christmas market terrorist attack at Breidscheidplatz in Berlin, Germany, 14 February 2017. On 19 December 2016, an IS supporter drove a truck into a crowd killing 12 people. EPA/OLIVER WEIKEN

Noile măsuri de combatere a terorismului se vor axa și pe extinderea unui registru european în care să se regăsească informații privind pasagerii zborurilor civile. Uniunea Europeană va începe negocierile pentru a include și Canada în acest proiect la care România a aderat deja. Inițiativa ar putea împiedica deplasarea fundamentaliștilor care pleacă acum din Siria şi Irak. 

Câți bani au fost ascunși sub pernă de o familie de romi din Iași. Averea colosală, făcută de o femeie fără niciun loc de muncă

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea
19:06
5 știri by Libertatea - Actualitate: Ghețarul ascuns din inima Munților Apuseni / eMAG a stabilit data pentru Black Friday 2026
O mașină încarcă la o pompă într-o benzinărie din București, 27 iulie 2026
18:51
România se află printre țările din UE cu cele mai mari scumpiri la benzină în august 2026. Prețurile la carburanți au crescut cu 26,7% într-un singur an
MONDEN
Ilan Laufer
18:49
Ilan Laufer, investiție record de 12 milioane de euro. Ce afacere și-a deschis fostul ministru pe o suprafață de 13.000 de metri pătrați
Smiley și Ian pe scena Red Bull SoundClash | Foto: Red Bull
18:30
Alături de cine a apărut Smiley în fața a 6.000 de oameni în București: „Experiență interesantă”
POLITIC
Andrea Chiș, fostă judecătoare, propusă la șefia Ministerului Justiției în cabinetul Siegfried Mureșan Sursă foto: Facebook /Andrea Chiș.
19:07
Cine este Andrea Chiș, surpriza de la Justiție în Guvernul Siegfried Mureşan: „Nu mă așteptam”
Premierul desemnat Siegfried Mureșan la o conferință de presă în Parlament. Foto: Hepta
15:51
Cum arată Guvernul Mureșan. Numele-surpriză din lista de miniștri
Ultimele știri
20:09
Cum scapă clădirile din București de graffiti: Autoritățile testează patru metode pentru îndepărtarea mâzgălelilor
LiveText
19:56
Live Score: Suedia - România în Liga Națiunilor. Mutare surpriză făcută de Gică Hagi
19:51
Paradoxul din Oman: țara cu cea mai ciudată graniță din lume și stațiunea exotică unde românii pot ajunge cu zbor direct
19:22
Emmanuel Macron l-a primit pe Papa Leon al XIV-lea și a cerut crearea unei organizații internaționale pentru reglementarea AI: „Va distruge munca, creația, legăturile sociale”
TRENDING
00:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 26 septembrie – 2 octombrie 2026. Lună Plină în Berbec
14:08
Cea mai vândută mașină din Europa în august 2026: modelul a depășit Dacia Sandero și Volkswagen Golf
08:31
Asociația Italienilor din România atacă desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier și dă în judecată Administrația Prezidențială și Monitorul Oficial
Interviu
24 sept.
James Beacham, fizician la CERN, desființează modelul Elon Musk: „SpaceX nu este o organizație științifică, e o corporație falsă inventată pentru a canaliza bani publici în mâini private”
Premiera la Centrul de transfuzie sanguina Bucuresti
18:52
Premieră la Centrul de Transfuzie București. Dr. Lucia Grijac: „Suntem deschizători de drum, până la 40 de pacienți au beneficiat deja”
Verigheta pe mâna stângă
18:21
De ce se poartă verigheta pe mâna stângă
Horoscop fecioara pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
17:44
Horoscop Urania săptămânal pentru Fecioară. Previziuni pentru perioada 26 septembrie - 2 octombrie 2026
O pușculiță de culoare galben strălucitor, care poartă ochelari de soare, stă pe o plajă, înconjurată de scoici și stele de mare - vacanță bani
17:41
România, în topul scumpirilor din Uniunea Europeană la pachetele turistice. Datele Eurostat arată o creștere de aproape 12% a prețurilor pentru vacanțe
Tokyo, Japonia, pietonii traversează la intersecția Shibuya
16:40
Tokyo este cunoscut drept cel mai curat oraș din lume, deși nu există coșuri de gunoi pe străzi. Motivele care au dus la îndepărtarea lor
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Poluarea râului Vâlsan de către stația de epurare Brădetu, 30 august 2026. Sursă foto: Fundația Centura Verde.
17:35
Aspretele, cel mai rar pește de apă dulce din Europa, în pericol: „Fie îl salvăm acum, fie îl pierdem pentru totdeauna”
Premierul desemnat Siegfried Mureșan la o conferință de presă în Parlament. Foto: Profimedia
15:25
Siegfried Mureșan vrea comasarea voluntară a comunelor: „O primărie la o comună mai mare, în loc de trei primării la trei comune mici”
Fortul 13, Jilava
Reportaj
13:00
Am deschis ușa și am intrat în iad: ce ascunde Fortul 13 Jilava, locul unde oamenii erau zdrobiți de foame, frig și întuneric!
Mai mulți protestatari care țin bannere și pancarte cu mesaje împotriva corupției în fața DNA
12:26
Păgubiții Nordis protestează în fața DNA, au adus pancarte cu Grindeanu și Ciolacu: „Nu lăsați corupția să se prescrie!”
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
08:50
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri
Nicu;or Dan
24 sept.
Când jumătate trag „hăis” și jumătate „cea”
stalp-energie-cifre-piata-energie
23 sept.
Energia României sub Bolojan: între promisiuni, proiecte întârziate și o arhitectură energetică în criză
Bani românești, lei
23 sept.
Sentimentul economic, între cauză și semnal