Documentul prezentat de ziarul Gândul nu are caracter public şi este destinat conducerilor instituţiilor şi oficialilor din Guvern, care ar trebui să-l folosească pentru îmbunătăţirea activităţii. Instituţia financiară spune că România are un buget cu venituri şi cheltuieli nerealiste, făcut “după ureche”, care nu poate fi credibil. Mai precis, finanţiştii Guvernului Boc sunt acuzaţi că “habar n-au să facă un buget”.

Avem birocraţie excesivă

4590-307108-b.jpg

De asemenea, ţara noastră are cea mai mică rată de absorbţie a fondurilor europene dintre ţările UE, o administraţie fiscală teritorială care creşte costurile de colectare şi care ar trebui înlocuită cu un sistem informatic bine pus la punct şi un call-center. Potrivit Băncii Mondiale, plata taxelor şi impozitelor în România este o povară destul de mare pentru contribuabil, România situându-se pe locul 149 în lume, din 183 de ţări, în ceea ce priveşte birocraţia şi timpul pierdut cu plata taxelor. Numărul total de taxe care trebuie plătite în România e de 113, subliniază experţii internaţionali. Mai mult, se arată în raport, Ministerul Finanţelor Publice din ţara noastră are mai mulţi angajaţi decât ministerele similare din Franţa, Anglia sau Germania, ţări cu o populaţie mult mai mare.

De unde scoateţi banii promişi?

Guvernul promite bugetarilor o viaţă mai bună şi un salariu cu 15% mai mare pentru anul viitor, dar nu explică de unde va scoate banii. Mai ales că, în toate rapoartele către FMI, România înregistrează rateuri economice şi nicidecum redresări. Sindicaliştii rămân îngrijoraţi, iar liderii confederaţiilor nu cred o iotă din ce promit autorităţile. Răzvan Bordeanu, preşedintele Federaţiei Sindicale “Sed Lex”, a spus că, în bugetul anului viitor, salariile a aproximativ 80.000 de angajaţi la stat nu sunt asigurate, decât dacă vor fi daţi oameni afară.

Plătim prea multe biruri

Firmele din România sunt nevoite să plătească 114 taxe şi impozite pe an, în timp ce suedezii care îşi deschid o afacere trebuie să meargă la ghişee doar pentru două biruri anuale. Acesta e şi unul din aspectele care îi descurajează pe patroni să-şi deschidă o afacere.

De unde scoateţi banii promişi?

Guvernul promite bugetarilor o viaţă mai bună şi un salariu cu 15% mai mare pentru anul viitor, dar nu explică de unde va scoate banii. Mai ales că, în toate rapoartele către FMI, România înregistrează rateuri economice şi nicidecum redresări. Sindicaliştii rămân îngrijoraţi, iar liderii confederaţiilor nu cred o iotă din ce promit autorităţile. Răzvan Bordeanu, preşedintele Federaţiei Sindicale “Sed Lex”, a spus că, în bugetul anului viitor, salariile a aproximativ 80.000 de angajaţi la stat nu sunt asigurate, decât dacă vor fi daţi oameni afară.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.