Deflagrația s-a produs în momentul în care un vehicul militar trecea prin apropiere. Mai multe ambulanțe au fost trimise la locul exploziei.Orașul Diyarbakir se află în sud-estul țării, într-o zonă predominată de kurzi.

Potrivit AFP, care citează autoritățile locale, explozia a fost provocată de detonarea de la distanță, prin telecomandă, a unui vehicul încărcat cu explozibili.

Atacul are loc în preziua unei vizite a premierului Ahmet Davutoglu în oraș, care are prevăzute întâlniri cu locuitorii din oraș și o evaluare a pagubelor produse de lupte.

Diyarbakir, cel mai mare oraș din sud-estul Turciei, a fost afectat de mai multe valuri de violență din cauza luptelor dintre rebelii din Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) și forțele de securitate, amintește Agerpres. Până în prezent atacul nu a fost revendicat, dar în trecut o ramură radicală a PKK a revendicat două atacuri cu bombă de la Ankara.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.