Sindicatele din Administraţie, despre salarizarea unică: Se vrea crearea unei categorii de vasali ai aleşilor locali

Comentează
Un sidicat va putea fi înființat cu doar 3 membri

Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie, despre legea salarizării unice. Sindicaliștii acuză clasa politică că vrea crearea unei categorii de vasali ai aleşilor locali, care din momentul intrării în vigoare a Proiectului de Lege în forma actuală vor putea stabili după bunul plac salarizarea angajaţilor din primării şi consilii judeţene de pe întreg teritoriul ţării, fără avizul organizaţiilor sindicale, având un prag minim (salariul minim pe economie) şi un prag maxim (salariul viceprimarului)".

Sindicaliștii din administrație anunță că vor demara acţiuni de protest în situaţia în care prevederile Proiectului legii salarizării vor fi păstrate în forma actuală.

"Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) îşi exprimă pe această cale revolta faţă de încercarea clasei politice de a feudaliza administraţia publică locală din România, prin crearea unei categorii de vasali ai aleşilor locali, care din momentul intrării în vigoare a Proiectului de Lege în forma actuală vor putea stabili după bunul plac salarizarea angajaţilor din primării şi consilii judeţene de pe întreg teritoriul ţării, fără avizul organizaţiilor sindicale, având un prag minim (salariul minim pe economie) şi un prag maxim (salariul viceprimarului)", se mai arată în comunicat.

FNSA mai susţine că se încearcă politizarea administraţiei publice locale şi transformarea unităţilor administrativ-teritoriale în adevărate societăţi comerciale.

"Înţelegem în sfârşit de ce acest Proiect de lege a fost ,,secret de partid', prevederile acestuia fiind puse la dispoziţia noastră doar pentru a elimina presiunea creată de anumite organizaţii sindicale şi mass-media. Pe ascuns, se încearcă politizarea administraţiei publice locale, transformarea unităţilor administrativ-teritoriale în adevărate societăţi comerciale, în care Primarul/preşedintele Consiliului Judeţean = Patron, iar Consiliul Local/Consiliu Judeţean = Consiliu de Administraţie. În paralel cu ,,baronizarea,, administraţiei", se precizează în comunicatul citat.

Sindicatele din Administraţie susţin, totodată, că li se refuză recunoaşterea drepturilor stabilite de către Curtea Constituţională, încălcându-se principiul de "muncă egală - salarizare egală".

"Prevederile referitoare la administraţia publică locală din România din acest Proiect de lege au un caracter discriminatoriu (vă reamintim că Deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii pentru toate instituţiile, inclusiv pentru Parlamentul României), iar salariaţilor din sectorul nostru de activitate li se refuză recunoaşterea drepturilor stabilite de către Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016, se încalcă principiul ,,muncă egală - salarizare egală' (nu doar că va exista salarizare diferită între unităţile administrativ-teritoriale de acelaşi rang dar va fi diferită şi in interiorul aceleiaşi instituţii), încalcă principiul stabilităţii funcţiei publice specifice angajaţilor din primării şi consilii judeţene", conform comunicatului.

FNSA subliniază că nu va accepta "blatul" partidelor parlamentare pentru subjugarea administraţiei publice locale. "Practic, salarizarea unitară în administraţia publică locală va deveni salarizare discreţionară în acest sector. FNSA va sesiza toate forurile/instituţiile interne şi internaţionale cu atribuţii în materie constituţională şi convenţională a drepturilor omului pentru a stopa abuzurile la adresa salariaţilor din administraţia publică locală, legiferate în acest Proiect de lege de salarizare. Avertizăm toată clasa politică din România că nu vom accepta ,,blatul,, tuturor partidelor parlamentare de subjugare a administraţiei publice locale", se mai spune în comunicat.

Sindicatele din Administraţie solicită organizarea de către Guvernul României a unor întâlniri cu reprezentanţii FNSA pentru corectarea propunerilor din proiectul legii salarizării, dar şi că vor demara acţiuni de protest în situaţia în care prevederile Proiectului legii salarizării vor fi păstrate în forma actuală.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
17:46
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
16:19
Nicușor Dan a semnat primul decret de acreditare a unui ambasador în străinătate de când a devenit președinte
MONDEN
Răzvan Bănică | Foto: Instagram
Exclusiv
17:45
Încă o vedetă de la Antena 1 a trecut la PRO TV. În ce producție apare din septembrie
Denisa Macovei prezinta rubrica 5 Știri by Libertatea Monden
Exclusiv
17:19
5 Știri by Libertatea- Monden: Cum a slăbit Oana Roman 15 kilograme în șase luni/ Andra și Cătălin Măruță scot din buzunar 38.000 de euro pe an pentru educația copiilor
POLITIC
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
17:15
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
15:17
Dominic Fritz confirmă ruptura Nicușor Dan - USR după ce președintele a promulgat legea ANI prin care Fritz pierde primăria Timișoara
Ultimele știri
19:41
Gardienii Revoluției impun noi restricții maritime după distrugerea a cinci petroliere iraniene de către SUA
19:05
Deputatul Emanuel Ungureanu a sesizat DNA și ANI după dezvăluirile privind zborul privat de lux al judecătorului CCR Cristian Deliorga
18:51
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
18:47
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
17:54
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
17:10
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
16:14
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
Un șofer din Germania a condus cu 150 km/h spre un muncitor în construcții și a fost oprit doar după ce pneurile i-au explodat. Sursă foto: Profimedia.
15:23
Un șofer care a condus cu 150 km/h direct spre un muncitor în construcții, oprit abia când a ajuns la jante. Ce pedeapsă a primit în Germania
ciuperci
14:38
5 greșeli majore pe care le faci când gătești ciuperci: cum le distrugi gustul și substanțele nutritive fără să știi
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Ulrich Siegmund (centru), șeful AfD în Saxonia Anhalt, sărbătorind victoria alături de liderii federali ai AfD Alice Weidel (stânga) și Tino Chrupalla (dreapta) Foto: Profimedia
Exclusiv
16:00
Profesorul Șerban Costa, medic în capitala landului câștigat de AfD: „Vor, de exemplu, să dea afară toți străinii din landul Saxonia-Anhalt. Între 15 și 20% din toți medicii sunt străini”
Sistemul medical din România primește o investiție de peste 390 de milioane de lei prin PNRR. Sursă foto: Facebook/Ministerul Sănătății.
15:45
Aproape 400 de milioane de lei pentru două investiții majore în sănătate, finanțate prin PNRR
Un bărbat care realizează un atac cibernetic, stă la laptop și poartă un hanorac negru. Se vede cum tastează o parolă și un nume de utilizator
15:30
Cum au făcut hoții credit de nevoi personale în valoare de 110.000 lei, fără consimțământul unei femei: povești de groază din lumea fraudelor bancare
Prim-plan cu un aparat electronic de plată a parcării, alimentat cu panou solar, amplasat pe marginea unei străzi cu mașini parcate.
15:08
540 de locuri de parcare, amenajate în Sectorul 1 București: lista străzilor
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală