Ea consideră că sub nici o formă nu poate fi catalogat drept „hărțuire” faptul că și-a rugat partenerul să dea cu aspiratorul sau facă ordine și să spele podelele, în timp ce ea era la serviciu, relatează The Mirror. Cuplul locuia în localitatea Catterick, North Yorkshire din Marea Britanie.

Femeia de 59 de ani a fost arestată în aprilie și a stat 17 ore după gratii, iar apoi a fost eliberată și a ajuns în fața unui judecător. Totul s-a aflat după ce soțul ei, Mike Sanders, a povestit unui amic de la sală ce îi făcea soția acasă, iar acesta a anunțat Poliția.

Divorțul dintre ei s-a pronunțat luna trecută, iar bărbatul și-a retras plângerea împotriva fostei sale soții.

„Tot ce l-am rugat pe soțul meu a fost să dea cu aspiratorul prin casă, să-mi facă o cană de ceai și să șteargă mizeria de pe ușa de la intrare. Dacă asta e hărțuire, sunt vinovată. Dar să-mi rog soțul să dea cu aspiratorul nu e o faptă penală. Credeam că am o căsnicie solidă, dar să văd cum sunt tratată de Mike după ce am investit atâta dragoste în această relație a fost cumplit pentru mine” a declarat femeia jurnaliștilor.

Femeia care și-a obligat soțul să dea cu aspiratorul și-a povestit drama după ce a ieșit de la închisoare. „Dacă asta e hărțuire, sunt vinovată”
Femeia și-a acuzat soțul că este „obsedat” de culturism

Valerie are doi copii dintr-o căsnicie anterioară și acum s-a implicat într-o nouă relație, arată sursa citată.

Femeia deține o firmă de curățenie și spunea că „ura” să se întoarcă acasă și să fie nevoită să facă același lucru.

Michael Sanders a spus că fosta lui soție era supărată pentru că își petrecea ziua la sală în loc să dea cu aspiratorul sau să curețe casa, și că nu voia să mănânce mâncarea pe care el o cumpăra de la supermarket. „Știu că lumea spune că mariajul este o hărțuire în sine, dar nu asta înseamnă pentru mine o căsnicie. Cred că era obsedată de control, dar nu știu dacă era cazul să ajungă la tribunal sau nu pentru asta. Nu trebuie eu să hotărăsc asta” a spus bărbatul.

Pentru hărțuire domestică și comportament abuziv, legea britanică prevede un maxim de 7 ani de închisoare.

Sursa foto: Facebook

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații