Femeia a sunat la numărul de urgenţă 999 de pe patul de spital, ea declarând că s-a temut pentru viaţa ei după ce o asistentă ar fi ignorat un monitor cardiac care arăta că inima ei bătea neregulat, relatează BBC, potrivit Agerpres.
Ava Stanley, în vârstă de 63 de ani, din Higham, Kent, a fost internată luna trecută la Spitalul Maritim Medway din Gillingham după ce a acuzat dureri în piept.
Ea spune că a sunat la 999 de pe patul de spital pentru a forţa asistentele să acţioneze.
Medway NHS Foundation Trust a prezentat scuze şi a precizat că investighează cazul.
„De fapt, am sunat la 999 din patul meu pentru că am crezut cu adevărat că mor şi că s-ar putea să nu supravieţuiesc”, a declarat Ava Stanley.
Ea a spus că ritmul inimii sale a devenit neregulat înainte de a scădea la zero, ceea ce a provocat declanşarea alarmei monitorului.
Ea a adăugat că acest lucru s-a întâmplat de patru ori într-un interval de 40 de minute, dar de fiecare dată „alarma a fost ignorată”.
În urma apelului la 999, a fost dusă la secţia de cardiologie pentru teste suplimentare înainte de a fi externată săptămâna trecută.
Dar ea crede că asistentele ar fi trebuit „să dea dovadă de prudenţă" şi să nu reducă la tăcere monitorul.
Jayne Black, director executiv la Medway NHS Foundation Trust, a declarat:
„Ne pare foarte rău dacă doamna Stanley consideră că standardul de îngrijire oferit în timpul vizitei sale nu a fost la nivelul înalt la care ne-am aştepta şi ne cerem scuze pentru orice suferinţă care ar fi putut fi cauzată. Personalul nostru de asistenţă medicală rămâne în strânsă legătură cu doamna Stanley şi vom investiga orice îngrijorare pe care o exprimă, asigurându-ne că îi vom transmite concluziile cât mai curând posibil.”
Aura1 18.09.2023, 12:50
A făcu atac de panică
symypescarul 18.09.2023, 15:33
Te rog sa suni si cand vei auzii clopotele bisericii din cartier,poate bat pentru tine:))))))
Simona.T 18.09.2023, 15:46
Am mai auzit pe cineva la noi la urgente care astepta cu orele si nu ii baga nimeni in seama ca au sunat la 112, si eu as face la fel intr-o situatie limita.
bituca 18.09.2023, 16:01
Se mai întâmplă și la case mai mari să nu te bage nimeni în seamă.
ElenaMA 18.09.2023, 17:04
Câtă ignoranță din partea sistemului medical