“Din stradă, la primărie”. Cum a decis o femeie evacuată din casa ei să candideze la alegerile locale. Și cum e să strângi semnături pe bune

• Nicoleta Vișan nu a reușit să strângă semnăturile și cu puțin timp înainte de expirarea termenului, a decis să candideze din partea Alianței pentru Unitatea Rromilor.
• Dar listele depuse de partid au fost respinse de Biroul Electoral Sector 3 pentru că nu au fost “corect întocmite”.

La ieșirea de la stația de metrou Anghel Saligny, un om al străzii stă întins pe iarbă, cu masca pe față. În spatele lui, pe terenul fostei fabrici Romcarton, se ridică un complex rezidențial, cu 12 blocuri, dar și cu birouri și galerii comerciale. Proiectul aparține familiei primarului sectorului 3, Robert Negoiță.

Candidata din centrul pentru oameni fără adăpost

Puțin mai jos, ca într-o lume paralelă, e Complexul Integrat de Servicii Sociale pentru Adulți Sfântul Ioan, administrat de Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti (DGASMB). Aici funcționează un adăpost de noapte pentru oameni ai străzii, dar și un loc în care stau câteva familii care au fost evacuate din locuințele lor.

Recomandări

România va primi litoralul ucrainean al Mării Negre și 100.000 de soldați NATO vor fi trimiși în Ucraina, susține Serviciul rus de Informații Externe: „O încercare de răzbunare”

Pare cel mai improbabil loc în care să locuiască un candidat la primărie. Și totuși, aici, în epicentrul provizoratului, își duce viața de peste patru ani Nicoleta Vișan, o femeie de 35 de ani, care a vrut să candideze pentru funcția de primar și pentru cea de consilier local la sectorul 3, inițial ca independentă, apoi, pe ultima sută de metri, din partea partidului Alianța pentru Unitatea Rromilor (AURr).

“Mami o să fie primar. O să dea case la oameni amărâți”, spuneau copiii Nicoletei de fiecare dată când vorbeau despre candidatura ei.

La ușa instituțiilor 

În dimineața de 12 august, Nicoleta iese pe poarta centrului, purtând o rochie vaporoasă, cu model floral. Trece pe lângă copaci cu frunzele arse și se oprește în stația de autobuz. Azi va avea de străbătut întregul oraș.

Programul pentru ziua de azi îi oglindește, într-un fel, sloganul electoral: “Din stradă, la primărie”.

Mai întâi trebuie să meargă la Direcția de Impozite și Taxe Sector 3. Are de ridicat “o foaie” necesară la dosarul pentru locuință socială.

Recomandări

Ascensiunea lui Călin Georgescu, analizată de mai mulți experți: „Social media te convinge rapid, în câteva zile, dar fără profunzime”

De acolo se va îndrepta spre Primăria Municipiului București, să ceară informații despre blocul de locuințe sociale promis de Gabriela Firea, iar apoi în Prelungirea Ghencea, să vadă cât au avansat lucrările de construcție la clădirea respectivă.

Mai pe după-masă, Nicoleta se va duce să strângă semnături în Sălăjan. “Vreți să semnați pentru Nicoleta Vișan, candidat independent?”, e întrebarea ei.

Spune că are nevoie de aproximativ 2.500 de semnături pentru a putea candida, dar că e încă departe de ținta asta. A mai rămas doar o săptămână până la depunerea candidaturii. Nici echipa sa nu e prea mare. Sunt doar câțiva activiști de stânga care au ajutat-o. Pe mulți dintre ei îi știe de când a fost evacuată din casa ei, acum șase ani.

Ideea candidaturii

“La început era o glumă. Dacă eu o să ajung primar, o să le dau oamenilor case”, povestește Nicoleta în timp ce tramvaiul înaintează prin Bucureștiul deja ticsit de oameni.

Până într-o zi, la finalul anului trecut, când Ioana Vlad, o activistă pentru dreptul la locuință, a întrebat-o. “Nu vrei să candidezi?”.

Recomandări

Drumul de la Ceaușescu la Georgescu. Bonus: pericolul unui front „suveranist” care înseamnă, de facto, moartea statului român european

Dreptatea locativă e în centrul programului electoral al Nicoletei Vișan: susținerea persoanelor evacuate, dar și creșterea fondului de locuințe publice și sociale pentru persoanele care nu-și permit să cumpere sau să închirieze de pe piața liberă.

Dacă pentru mulți ideea de casă reprezintă stabilitate, pentru Nicoleta, casa a devenit de câțiva ani simbolul unei lipse, dar și al unei lupte.

O luptă nu doar pentru ea, ci pentru toți cei care nu își pot linge rănile într-o casă a lor, la sfârșit de zi. 

“În picioare ne-au călcat”

În 15 septembrie 2014, în jur de 150 de oameni au fost evacuați din locuințele lor din str. Vulturilor, în centrul Bucureștiului. Printre ei erau și Nicoleta, părinții, frații, soțul ei, dar și băiețelul lor, care avea un an și zece luni. 

“La nr. 50 erau 27 de case. Eu aveam 11 ani când ne-am mutat acolo”, povestește femeia.

Părinții ei primiseră acolo o locuință de la stat la începutul anilor 90, pentru care plăteau chirie.

Prin anii 2000 a apărut un moștenitor care a revendicat terenul din str. Vulturilor, 50, aproape de Cartierul Evreiesc și de bulevardul Unirii. Au început procesele, somații de evacuare, amânări, vânzarea terenului unui investitor norvegian și, într-un final, evacuarea în toamna lui 2014.

Jandarmii au împins poarta până au dat-o jos cu tot cu oamenii mari și copiii din spatele ei și apoi au năvălit. Au trecut peste noi fizic, în picioare ne-au călcat. Toată lumea s-a speriat când a căzut poarta peste ei, iar copiii – cel mai tare.

Fragment din cartea Nicoletei Vișan, “Jurnal din Vulturilor 50. Povestea unei lupte pentru dreptate locativă”:

“Să îi zâmbești copilului”

În ziua respectivă, comunitatea a decis să creeze o tabără în stradă, ca o formă de protest. Au rezistat în stradă doi ani. Au stat mai întâi în niște corturi improvizate, apoi în barăci, pentru a pune presiune asupra autorităților. 

Nicoleta a ținut un jurnal atunci. Jurnalul din Vulturilor s-a transformat într-o carte, publicată anul trecut, la care Nicoleta Vișan a colaborat cu Carolina Vozian, de la organizația Frontul Comun pentru Dreptul la Locuire: “Jurnal din Vulturilor 50. Povestea unei lupte pentru dreptate locativă”.

Forța ta trebuie să fie mereu ceva nou. În fiecare zi trebuie să fii diferită de felul cum ai fost ieri, alaltăieri, săptămâna trecută, luna trecută, anul trecut, pentru că au tot trecut anii de când suntem evacuați. În tot timpul ăsta, tu trebuie să fii inventivă în fiecare zi. Să îi zâmbești copilului, să îi transmiți siguranță, să îi transmiți că o să fie bine într-un final.

Fragment din cartea Nicoletei Vișan:

Grijă de cei din jur

În cei doi ani de protest, în barăcile pe care le încălzeau cu sobe donate, Nicoleta a devenit reprezentantă a tuturor celor evacuați din Vulturilor. Mergea la întâlnirile cu autoritățile, cu ONG-iști, cu activiști. Soțul ei nu a sprijinit-o inițial. Îi era rușine să doarmă pe stradă, rămânea uneori la muncă peste noapte. Dar treptat a prins curaj. 

Eu sunt o fire căreia îi vine natural să aibă grijă de cei din jur, să-i protejeze. Anume asta m-a motivat pe mine să lupt și să merg mai departe. Așa am devenit eu activistă, așa am învățat ce înseamnă cuvântul «activist», așa am învățat să leg prietenii cu toți oamenii din comunitate, cu toți vecinii pe care înainte poate doar îi salutam sau nu.

Fragment din cartea Nicoletei Vișan:

După doi ani, au fost evacuați și din stradă. Așa a ajuns Nicoleta, împreună cu soțul și copiii lor, la Complexul Integrat de Servicii Sociale pentru Adulți Sfântul Ioan, sau centrul Pallady, cum i se mai zice. Inițial li s-a promis că e doar o soluție temporară, până când li se vor repartiza locuințe sociale. 

“Noi am fost bagajul provizoriu atunci. Dar provizoriu s-a făcut 5 ani”, spune Nicoleta.

O parte dintre cei evacuați din Vulturilor, 50 a primit locuințe sociale. Nicoleta și familia ei, nu. I se spune mereu că are “dosarul incomplet”, că îi lipsesc hârtii. Ea crede că motivul pentru care e mereu amânată e faptul că e vocală și incomodă. 

“Statul în centru e tot o formă de protest”, adaugă aceasta.

Dacă stai într-o instituție faci presiune să îți rezolve cazul mai repede. Dacă am pleca într-o garsonieră, de exemplu, nu am mai primi niciodată locuință.

Nicoleta:

Program cu publicul

La Direcția de Impozite și Taxe a Sectorului 3 e puțină lume, așa că Nicoleta reușește să obțină documentul repede. La Primăria Municipiului București, lucrurile nu merg la fel de bine. Inițial, nu i se permite să intre în instituție.

“Programul cu publicul la Spațiul Locativ e de la 10 la 12. Marți și joi”, îi explică un funcționar postat în fața clădirii.

“Doar patru ore?”

“Da, patru ore program cu publicul. Sunt mii de dosare, alea trebuie procesate”.

Locuințele sociale sunt case și apartamente ce aparțin fondului locativ public, pe care statul le închiriază la prețuri mici celor care nu își permit să închirieze sau să cumpere de pe piața liberă. 

“Calitatea de evacuat”

Funcționarul îi dă voie Nicoletei să intre după ce observă că sunt și doi jurnaliști prin preajmă. După câteva minute, i se aude vocea strigând pe holul instituției. Iese de acolo roșie de furie.

Povestește că cele două angajate i-au zis că nu are calitatea de evacuat. Ca să iei locuință socială, trebuie să aduni un număr de puncte, în funcție de diferite criterii. “Calitatea de evacuat” îți ridică punctajul. Fix criteriul ăsta nu i se recunoaște Nicoletei, evacuată în 2014.

“În București, când vine vorba de locuire socială, e violență structurală. Sunt toți birocrații din aceste instituții care îi disprețuiesc pe cei care vor locuințe sociale. Este, din punctul meu de vedere, o politică activă de a descuraja depunerea dosarului”, a explicat Irina Zamfirescu, activista pentru drepturile omului și pentru comunitate.

“Capitala se modernizează”

Nicoleta se strecoară pe lângă coloana de mașini ce nu pare că se termină vreodată. A ajuns în Prelungirea Ghencea, la numerele 322-326.

“Capitala se modernizează” e scris pe un banner galben lipit de blocul de locuințe sociale care ar trebui să fie gata în mai puțin de patru săptămâni, conform proiectului derulat de Primăria Municipiului București prin Trustul de Clădiri Metropolitane București S.A. “Termen de finalizare pentru faza 1 S+P+11: septembrie 2020”.

Clădirea va avea 11 etaje, dar la mijloc de august, muncitorii lucrează abia la etajul al patrulea. În 31 iulie, Gabriela Firea declara că primul imobil va fi finalizat în iarnă, iar repartizarea apartamentelor se va face din toamnă.

“Nu cred că o să dea drumul prea curând”, zice Nicoleta.

Un bărbat care nu se prezintă, dar pe care muncitorii îl indică drept “șeful”, îi spune că nu are voie să intre în curte și pentru orice detalii să sune la biroul de comunicare al Trustului de Clădiri Metropolitane București. Îl întreabă când au început lucrările. “În toamna anului trecut”, răspunde “șeful”.

În proiect mai sunt prevăzute alte 7 clădiri, dar pentru acestea nu există un termen de finalizare. Primarul Bucureștiului promite locuințe sociale și pentru tineri încă din septembrie 2016. Lucrările s-au amânat mai mult de trei ani și au început abia în buza alegerilor. 

Nicoleta mai dă câteva ture pe lângă șantier, prin praful care îmbibă tot cartierul Prelungirea Ghencea. “Nu ar fi rău ca zonă, e populat”, spune femeia. Trece apoi pe lângă plăcuța cu “București, Oraș Martir”, care marchează ieșirea/intrarea din oraș, și se îndreaptă spre stația de autobuz.

Echipa Nicoletei

Pe la ora 17, începe ploaia. Câțiva copii trec grăbiți pe lângă una dintre gurile de metrou de la stația Nicolae Grigorescu, folosind niște prosoape pe post de umbrele. Par că vin de la un ștrand.

Nicoleta, care între timp s-a schimbat în blugi și cu o bluză roz, aleargă după un xerox. Trebuie să multiplice listele de semnături pentru cei care au venit să o ajute în după-masa asta. Mica ei echipă. 

“Singura mea soră pe acest pământ”, o prezintă Nicoleta pe sora ei. În echipa de azi mai sunt doi frați de-ai ei și Andrei, un activist care s-a implicat mult în campania Nicoletei.  Frații ei, în schimb, au venit prima dată la strâns de semnături. S-au întors din Anglia de câteva zile.

“Normal că o susținem. Mai ales că știu prin ce a trecut”, spune sora ei cu lacrimi în ochi.

Nicoleta nu are timp de emoții. Se îndreaptă spre frații ei, cu un zâmbet energic, și le ține un training rapid despre cum să abordeze oamenii: “Ca la Evanghelizare! Da? Voi sunteți instrumentiștii!”.

Evanghelizarea

Când erau copii și adolescenți, Nicoleta și frații ei, alături de oameni din Biserica neoprotestantă din care făceau parte, mergeau prin țară să propovăduiască Evanghelia.

“Cam de pe la 9 ani, am aflat ce înseamnă Dumnezeu. M-a emoționat foarte tare și mi-a intrat în suflet. Am zis, mamă, eu de aici încolo vreau să merg cu Dumnezeu, vreau să fiu copilul Lui. Nu mai voiam să duc viața aia goală, fără El”, povestește Nicoleta.

Mergeau în misiune prin sate din sudul țării. “Făceam lecții cu copiii, cântam cântece, spuneam versete. Așa am învățat eu să mă împrietenesc cu oamenii, să empatizez cu ei, să cunosc problemele lor, viața lor”, spune candidata.

Neumarkt la jumate

Nicoleta se apropie de o doamnă în vârstă. “Bună seara, doriți să semnați pentru un consilier independent?”.

“Sunt tare obosită, vin de la cimitir”, răspunde femeia și trece mai departe, trăgând după ea un cărucior cu multe pungi.

Nicoleta zărește apoi doi bărbați care stau pe o bancă în apropierea metroului. Au o sticlă de Neumarkt la jumate de litru și fumează țigară după țigară. “Bună seara, doriți să semnați pentru un consilier independent?”. Nu răspund nimic, fac doar semn cu mâna. Nu au vreme de așa ceva.

“Am semnat deja”, zice cineva.
“Eu am semnat pentru altcineva”.
“Stau în alt sector”.
[Tăcere, mână ridicată a lehamite]
“Nu mă interesează politica”.
“Nu am buletinul la mine”.
[Tăcere, mână ridicată a lehamite]
“Vă doresc succes, dar nu mă interesează”.

“Stau într-o garsonieră mică”

Nicoleta se apropie de o femeie micuță de înălțime, pe la 50 de ani, care ține de mână o fetiță. Poartă un maiou roz, pantaloni cu flori și are părul ondulat permanent. “Bună seara, doriți să semnați pentru un consilier independent?”

“Ce fac consilierii locali?”, o provoacă femeia pe Nicoleta, cu un fel de voioșie. “Vrem să vedem rezultate, nu doar vorbe”.

Candidata îi explică și că vrea să se ocupe de problema locuirii, astfel încât mai mulți oameni să beneficieze de locuințe publice, decente. Femeia devine brusc curioasă. “Și cum poți primi o locuință socială?”. Nicoleta îi explică că unul dintre criterii e să nu fi avut vreo proprietate pe numele tău.

“Ah, eu am o locuință de 15 metri pătrați”, răspunde femeia cu regret. “Stau într-o garsonieră mică. Am făcut fetița târziu și am rămas cu casa asta. Mi-ar prinde bine o locuință mai mare, măcar să fac schimb”.

Nu poate semna pentru Nicoleta, pentru că nu are buletin de București. Dar îi ia numărul de telefon. “Măcar dacă nu sunt eu, să fie altcineva care are nevoie de casă”, îi zice femeia.

Altă Nicoleta Vișan

Nicoleta nu le spune oamenilor din prima că strânge semnăturile pentru propria ei candidatură. Îi abordează ca și când ar face asta pentru altcineva, o femeie a cărei fotografie apare pe pliantul pe care Nicoleta îl întinde. 

“Nu merge așa, să zic că eu candidez. În momentul în care te vede și țigan, chiar că nu se oprește. Așa vede poza și acolo nu par. Nu își dă seama că sunt eu”, spune Nicoleta.

Abia după ce schimbă câteva vorbe și trecătorii devin curioși, le divulgă că ea este Nicoleta Vișan.

Crede că e nevoie de această scurtă interacțiune pentru ca oamenii să depășească atitudinea inițială de respingere pe care mulți o au, în mod automat, față de romi. 30 de secunde pot face diferența între refuz și curiozitate. 

Bilanțul

După o oră și un pic, echipa Nicoletei face bilanțul.

“Gata a fost bine. Am strâns 7 semnături”, zice Andrei primul. În total, sunt puțin peste de 20 de semnături. Unele dintre ele nu sunt valide, căci lipsește CNP-ul persoanei.

“Capacitatea de a strânge semnături se construiește în câțiva ani, nu în câteva luni”, explică Andrei. “E greu, e uphill battle (o luptă dificilă, n.r.)”.

“Sunt foarte mulți oameni neîncrezători”, zice sora Nicoletei. “Nu mai au încredere în nimic.”

“Era o glumeață!”

După ce fac bilanțul pe ziua respectivă, mai zăbovesc câteva minute și beau câte-o Cola în apropierea gurii de metrou. Deodată se aude o voce veselă:

“Ce faci, mă, Nico?”, zice un bărbat înalt, pe al cărui tricou scrie “Visions of Paradise (Viziuni ale paradisului, n.r.)”.

E un fost vecin din Vulturilor, 50, cu care Nicoleta și frații ei nu s-au mai văzut de ani buni. Acesta subînchiria o cameră acolo, dar a plecat înainte să aibă loc evacuarea. “Ne aveam pe bune. Făceam grătare, râdeam mult”, rememorează timpurile de atunci.

“Nico era caterincă. Era o glumeață! Și dacă își dorea ceva, făcea”, o descrie fostul vecin.

***

Nicoleta spune că echipa ei a reușit să strângă în jur de 500 de semnături, care nu ar fi fost suficiente pentru depunerea candidaturii.

Cu puțin înainte de termenul final, aceasta a acceptat să candideze din partea Alianței pentru Unitatea Romilor (AURr) pe listele pentru funcția de primar și pentru Consiliul Local al Sectorului 3. Nu s-a consultat cu cei din echipa sa anterioară, dar s-a gândit că e singura ei șansă să candideze. 

Biroul Electoral de Circumscripție Sector 3 nu a validat însă listele de susținători depuse de Alianța pentru Unitatea Romilor, iar candidatura Nicoletei a eșuat. 

Listele nu au fost corect întocmite, “în sensul că nu este menționat și numele candidatului la funcția de primar”. Acestea au fost denumite “lista membrilor a AURr”, arată Hotărârea emisă pe 19 august 2020. Unele liste au fost întocmite pentru sectorul 2 sau erau liste din 2016. 

“Cum o vrea Dumnezeu, asta e o ușă care se închide. Data viitoare o să știu mai bine. Acum am trecut prin experiența asta, am făcut și muncă de teren, și de birou. În patru ani se schimbă mult. Pentru mine a fost o cursă nebună, în care am învățat multe. Am prins experiență”, spune Nicoleta Vișan.

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro