Un atac șocant a avut loc joi dimineață în sectorul 1 din București. O femeie a fost înțepată în spate de un bărbat care a coborât cu ea din autobuz. Victima a ajuns la spital, iar medicii au alertat Poliția, scrie News.ro.
O femeie de 62 de ani a fost înțepată în spate de un bărbat care ar fi urmărit-o pe stradă, imediat după ce amândoi au coborât dintr-un autobuz, în Sectorul 1 din București. Incidentul a avut loc joi dimineață, în jurul orei 06:40, iar agresorul, un bărbat de 37 de ani, a fost prins de polițiști câteva ore mai târziu.
Victima s-a dus singură la spital, unde medicii au observat rana și au anunțat imediat Poliția. Potrivit reprezentanților Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, este vorba despre o plagă de aproximativ 2 centimetri în zona lombară, provocată, cel mai probabil, de un obiect tăietor-înțepător și care nu i-a pus viața în pericol.
„Astăzi, 8 mai 2025, poliţişti din cadrul Secţiei 2 Poliţie au depistat un bărbat, în vârstă de 37 de ani, bănuit de săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe”, a transmis Poliția Capitalei.
Ancheta a scos la iveală că agresorul coborâse din același mijloc de transport în comun ca femeia. Imediat după ce au părăsit autobuzul, bărbatul a început să o urmărească pe stradă. La scurt timp, a atacat-o, înțepând-o în spate, apoi a fugit într-o direcție necunoscută.
Autoritățile au deschis un dosar penal pentru lovire sau alte violențe. Bărbatul a fost identificat și reținut, iar în acest moment se află la audieri.
Demradulescu 08.05.2025, 18:20
Dacă întâmplarea se petrecea în sectorul 5 mai înțelegeam,dar în sector 1 te pune pe gânduri.
Panda55 09.05.2025, 14:18
Pare un act antisocial, nu ar trebui lăsat liber in societate decât dacă altcineva garantează pentru el cu propria libertate.