O femeie a ajuns la spital cu picioarele rupte după ce a căzut într-o groapă de pe așa-zisul trotuar din cartierul Tomis Plus, Constanța. Incidentul a avut loc după ce aceasta coborâse din autobuz împreună cu copilul ei. Frunzele umede acopereau gropile din zonă, iar femeia a alunecat și a căzut atât de rău încât nu s-a mai putut ridica de la pământ, scrie FocusPress.
Cuprins:
Martorii care au trecut prin zonă s-au oprit imediat și au încercat să o ajute, iar primul care a intervenit a fost Victor Maftei, președintele Sindicatului Polițiștilor „SIDEPOL”. Victor Maftei a relatat incidentul pe pagina sa de Facebook, explicând cum a găsit femeia întinsă pe jos, în dureri puternice.
„Am tras mașina pe dreapta și am trecut imediat la evaluarea situației. Alunecase pe așa-zisul trotuar din zona Tomis Plus, direct într-o groapă deosebit de periculoasă, unde și-a fracturat piciorul”, a scris acesta.
Polițistul a imobilizat membrul fracturat și a sunat la 112. Surpriza neplăcută a venit după: primul echipaj disponibil a fost trimis de la Kogălniceanu, aflat la kilometri distanță.
„Noroc că nu este încă frig, însă totuși timpul de așteptare a fost simțitor prea mare”, a mai transmis Maftei.
În tot acest timp, alți șoferi aflați în zonă s-au oprit și au oferit ajutor. Împreună, aceștia au reușit să o ridice pe femeie pe targă, iar echipajul medical a transportat-o apoi la Spitalul Județean Constanța. Polițistul a lăudat reacția oamenilor care nu au rămas indiferenți.
„De apreciat spiritul civic al cetățenilor care au oprit să ajute”, a spus el.
În mesajul său, Victor Maftei a criticat și starea trotuarelor din Constanța, mai ales în zonele noi ale orașului, unde infrastructura rămâne o problemă majoră.
„Este penibil ca, în 2025, un cetățean să își rupă picioarele în gropile unui oraș care se pretinde civilizat”, a scris acesta în finalul postării.