Zeci de admiratoare din România, numai una şi una, s-au postat de la începutul concertului în primele rânduri şi au cântat la unison piesele lui Telo, dorind probabil să-l cucerească pe loverboy- ul sud-american. Încântat de cât de frumoase sunt româncele, cântăreţul a dat pe scenă tot ce-a avut mai bun în el, iar ca bonus le-a cântat fanilor şi “Tchu Tcha Tcha”, un hit care aparţine lui João Lucas.
De la eveniment nu au lipsit nici vedetele. Antonia, care a cântat şi ea în deschidere, l-a vrăjit cu frumuseţea ei pe Michel Telo. La concert au mai fost Costi Ioniţă, însoţit de o blondă sexy, dar şi Codin Maticiuc şi fosta lui iubită Andreea Tivadar, care, deşi au stat la mese alăturate, nu s-au băgat în seamă.
Nu avea cum să lipsească de la eveniment edilul Constanţei, Radu Mazăre, escortat, evident, de manechine. Ceva mai devreme ajunsese şi fiul lui, Răducu, care s-a distrat cu un grup de prieteni pe acordurile arhicunoscutei piese “Ai se eu te pego”.

Nici vedetele nu l-au scăpat din ochi pe brazilian

Fetelor, aţi vrut să-i luaţi minţile lui Michel Telo? Mii de oameni au venit să fredoneze «Ai se eu te pego» l Printre ei, zeci de «bunăciuni» ↑ Cântăreaţa Antonia s-a fotografiat cu Michel Telo
Fetelor, aţi vrut să-i luaţi minţile lui Michel Telo? Mii de oameni au venit să fredoneze «Ai se eu te pego» l Printre ei, zeci de «bunăciuni» ↑ Costi Ioniţă (medalion) s-a întreţinut cu o blondă sexy
Fetelor, aţi vrut să-i luaţi minţile lui Michel Telo? Mii de oameni au venit să fredoneze «Ai se eu te pego» l Printre ei, zeci de «bunăciuni» ↑ Îmbrăcată într-o rochie vaporoasă, Iuliana Marciuc a venit la concert fără soţul ei, Adrian Enache
Fetelor, aţi vrut să-i luaţi minţile lui Michel Telo? Mii de oameni au venit să fredoneze «Ai se eu te pego» l Printre ei, zeci de «bunăciuni» ↑ Bine dispus, Radu Mazăre şi-a făcut apariţia după ce concertul începuse

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.