MENIU CAUTĂ
23 Iul. 2014 16:23

Fetiţa cu atrezie de esofag trebuie operată iar în Germania | Ştefi are nevoie de 10.000 de euro!

Distribuie

Se împlinesc, în luna august, cinci ani de viaţă pentru Ştefi Dumitru, fetiţa din Copăceni, Ilfov, dar tot atâţia de luptă cu o chinuitoare atrezie esofagiană, căreia, în timp, i s-a adăugat şi un reflux gastroesofagian. A avut, în primul rând, şansa unei bunici inimoase care s-a zbătut pentru nepoţica ei cum chiar puţini părinţi ar face-o pentru copiii lor. Alţii, poate, ar fi abandonat bătălia pe drum, resemnaţi sub povara greutăţilor, ghinioanelor, birocraţiei sau a veşnicei probleme a banilor. Dar nu şi “buni” a lui Ştefi. Şi astfel, în primăvară, fetiţa a putut fi operată în Germania, la aceeaşi clinică din Karlsruhe unde suferise prima intervenţie, în urmă cu patru ani. O operaţie de şase ore, urmată de câteva zile de comă indusă. Iar, după aceea, a fost întâia oară în scurta viaţă a Ştefaniei când a putut simţi gustul altor mâncăruri decât singurele pe care le ştia, singurele cu care se putea hrăni, din cauza problemei ei medicale: laptele Nutren Junior şi piureuri uşoare din legume. Orice altceva era refuzat de organismul ei şi dat afară.
Intervenţia va fi în toamnă
Dar mai e nevoie de un pas, poate ultimul, pentru remedierea lucrurilor “puse strâmb” de natură şi, uneori, din păcate, agravate chiar de neglijenţa altor medici. Un muşchiuleţ al esofagului, atrofiat în ani de nefolosire normală, încă face înghiţirea alimentelor dificilă. “Înghite mai greu sau, după fiecare înghiţitură, trebuie să bea o gură de apă sau de suc. Doctorii mi-au spus că în toamnă trebuie intervenit pentru a-i pune ori un inel, ori să-i facă un fel de reconstrucţie a acelui muşchi”, ne-a scris bunica fetiţei. Dar e nevoie, încă o dată, de bani. Mai precis, de o sumă cuprinsă între 8.000 şi 10.000 de euro. Ca şi până acum, suma e uriaşă faţă de posibilităţile financiare ale familiei. Dar, ca şi altădată, bunica ştie că pe lume mai există - sigur mai există - oameni plini şi de compasiune, dar şi de posibilităţi materiale, care ar putea face ca şi această operaţie să devină realitate. Pentru ca toată suferinţa copilei şi toată strădania pentru însănătoşirea ei să ajungă, într-o zi, la final. Iar Ştefi să devină, pentru prima oară de când se ştie, un copil normal.

Cum ne poţi contacta

Sună la telefonul 021.203.08.49 sau trimite e-mail la adresa: ajutacopiii@libertatea.ro.
 

Cum poţi ajuta

✔ Donează 2 euro*
✔ Donează în conturile Fundaţiei Ringier
RO29 RZBR 0000 0600 1552 6176- RON
RO02 RZBR 0000 0600 1552 6177- EURO, deschise la Raiffeisen Bank
* Suma alocată cauzei este de 2 Euro. Nu se percepe TVA pentru donaţiile de pe abonament. În reţelele Cosmote şi Orange, pentru cartelele preplătite, TVA-ul a fost reţinut la achiziţionarea creditului. Pentru donaţiile de pe cartele preplătite, în reţeaua Vodafone utilizatorii nu plătesc TVA.

Comentarii