Mergeam s-o hrănesc în fiecare zi. Într-o dimineaţă am găsit atât incubatorul deschis larg, dar şi fereastra şi uşa, iar fetiţa mea era doar în pampers. A doua zi mi s-a spus că are pneumonie şi nu mai poate respira singură. A fost conectată la aparate de oxigen, dar la viteză foarte mare. Fluxul mare de oxigen i-a produs hemoragie cerebrală. Fetiţa noastră nu a fost sănătoasă decât patru zile. De atunci a început coşmarul nostru! Nu am cuvinte să vă spun ce este în sufletul meu. Orice părinte cred că înţelege prin ce trecem. I-au fost puse următoarele diagnostice: PC-diplegie extrapiramidală, microcefalie, atrofie corticala, suspiciune agenezie parţială de corp calos, crize de opistotonus,retard psihomotor sever,QD-28.

0-120429-mihaela1.jpg

Pentru ca fetiţa îşi dă capul pe spate până ajunge cu el sub corp, se poate sufoca şi de aceea trebuie supravegheată minut după minut. Şi eu şi soţul meu am fost nevoiţi să renunţăm la serviciu şi abia ne descurcăm cu alocaţiile copiilor (mai avem un baiat) şi din salariul de îngrijitor (4 milioane). Singura noastră speranţă este o operaţie în China, pentru care ne trebuie cel puţin 30.000 de euro. Sperând că înţelegeîi prin ce trecem vă rog din tot sufletul meu de mamă să ne ajutaţi cum puteţi! Domnul să vă lumineze calea!

Titular cont:Ghiţă Radu BRD Urziceni.

Cont euro: RO3BRDE230SV15217812300

Cont Lei: RO07BRDE320SV15638342300

0-120430-mihaela2.jpg

Selfieurile ucigașe! 10 poze făcute fix înainte ca protagoniștii să moară
PARTENERI - GSP.RO
Selfieurile ucigașe! 10 poze făcute fix înainte ca protagoniștii să moară
Ce a făcut Carmen Șatran, studenta criminală din Timișoara, după gratii. Vestea șoc venită acum
PARTENERI - PLAYTECH
Ce a făcut Carmen Șatran, studenta criminală din Timișoara, după gratii. Vestea șoc venită acum
Horoscop 18 septembrie 2020. Berbecii au parte de o zi agreabilă, cu numeroase momente de evoluție
HOROSCOP
Horoscop 18 septembrie 2020. Berbecii au parte de o zi agreabilă, cu numeroase momente de evoluție
Anamaria Prodan, declaraţii despre momentul în care a decis să divorţeze: ”Nu trebuia să ştie nimeni”
Telekomsport
Anamaria Prodan, declaraţii despre momentul în care a decis să divorţeze: ”Nu trebuia să ştie nimeni”