Un bărbat din Sectorul 3 al Capitalei a fost imobilizat de polițiști după ce a amenințat că vrea să își facă rău și a atacat un agent cu un cuțit. Incidentul a avut loc sâmbătă, iar autoritățile au fost alertate de soția sa, care a solicitat ajutor de urgență, temându-se pentru siguranţa acestuia, relatează News.ro.
Cuprins:
Polițiștii Secției 13, împreună cu echipele Serviciului pentru Acțiuni Speciale (SAS) și un negociator, s-au deplasat la adresa indicată.
„Polițiștii s-au deplasat de urgență la adresa indicată, unde au constatat că bărbatul se afla în interiorul apartamentului și refuza să deschidă ușa și să coopereze cu forțele de ordine. Având în vedere indiciile privind riscul unei posibile autovătămări și refuzul persoanei de a coopera, a fost solicitat sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Poliției Capitalei, fiind mobilizate echipa de asalt și de negociatori. Negociatorul a inițiat dialogul cu bărbatul, în încercarea de a detensiona situația și de a facilita o soluționare în condiții de siguranță”, au transmis reprezentanții Poliției Capitalei.
În ciuda eforturilor de a-l convinge să coopereze, bărbatul a refuzat să deschidă ușa. În cele din urmă, echipa de asalt a fost nevoită să pătrundă în locuință.
În timpul intervenției, bărbatul a atacat cu un cuțit un polițist aflat în prima linie. Chiar dacă poliţiştii l-au somat, acesta a continuat să fie agitat.
Pentru a preveni escaladarea situației și a-l imobiliza în siguranță, un polițist a folosit armamentul cu muniţie neletală, din cauciuc. În urma intervenției, bărbatul a fost rănit în zona abdomenului.
„Ulterior, bărbatul a fost imobilizat, iar echipajul medical aflat la fața locului i-a acordat de îndată primele îngrijiri medicale, acesta fiind ulterior transportat la spital pentru evaluare și tratament de specialitate. Potrivit informațiilor medicale disponibile, leziunile suferite nu i-au pus viața în pericol, bărbatul aflându-se în afara oricărui pericol. După externare, urmează să fie internat într-o unitate medicală de specialitate”, au precizat oficialii Poliției Capitalei.
Pe numele bărbatului a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj, după ce a atacat polițistul care a intervenit.