Filmul evacuării luptătorilor ucraineni din uzina Azovstal. Au fost duși în zone controlate de ruși, de unde urmează să fie predați Kievului

Comentează
Arhiva foto

După zile de negocieri și bombardamente asupra combinatului din Mariupol, 264 de luptători ai regimentului Azov au fost evacuați. S-au predat, spune Moscova, căci aceștia se află acum în zone controlate de ruși. Urmează să fie predați Kievului, într-un schimb de prizonieri, relatează Reuters și Kyiv Independent. În continuare, sute de luptători se află încă în buncărele uzinei. Numărul lor nu e clar, dar și ei urmează să fie evacuați. La final, Rusia va deține oficial controlul orașului, care e complet distrus, căci uzina Azov, un simbol al rezistenței, nu va mai avea niciun luptător ucrainean.

264 de luptători au fost evacuați luni seară. 53 dintre ei, care erau răniți, au fost duși la Novoazovsk, oraș controlat de ruși la 32 de kilometri est de Mariupol, potrivit Ministerului ucrainean al Apărării. Ceilalți 211 au fost duși în orașul Olevnivka, aflat sub controlul separatiștilor proruși. Toți aceștia vor face parte dintr-un schimb de prizonieri.

„Continuăm eforturile de a evacua luptătorii care rămân în Azovstal”, a transmis Statul Major al Armatei Ucrainene. Potrivit presei ucrainene, estimările precedente vorbeau de circa 1.000 de luptători se află în interiorul uzinei, dintre care 600 răniți.

Regimentul Azov, luptători din cadrul Gărzii Naționale, și Brigada 36 de Pușcași Marini sunt ultimii luptători care au rămas în Mariupol, cucerit de soldații ruși la capătul a peste două luni de lupte în care orașul care găzduia înainte de război 450.000 de persoane și care a fost transformat în ruine de bombardamentele constante.

Soldați ucraineni la evacuarea din uzina Azovstal Foto: EPA

Luptătorii răniți, evacuați cu autobuzele

Potrivit agenției ucrainene Unian, acordul pentru evacuare a fost anunțat prima dată de presa rusă, pe 16 mai, când forțele ruse și ucrainene au ajuns la o înțelegere pentru deschiderea unui coridor umanitar pentru evacuarea soldaților răniți în direcția Novoazovsk.

La scurt timp, comandantul regimentului Azov, Denis Prokopenko, a anunțat că „pentru a salva vieți, întreaga garnizoană Mariupol pune în aplicare decizia aprobată a Comandamentului Militar Suprem și speră în sprijinul poporului ucrainean”.

Prokopenko a mai subliniat că nicio armă pe care o au ucrainenii nu va funcționa fără personal militar înalt calificat, ceea ce face salvarea vieții soldaților cel mai important element al armatei.

Ministerul Apărării de la Kiev a anunțat marți că 264 de luptători au fost salvați luni seară, iar marți continuă operațiunile pentru salvarea celor rămași în interiorul uzinei.

The leaving of the #Ukrainian military from #Azovstal.

Heroes ?? pic.twitter.com/0gWWYL4Z28— NEXTA (@nexta_tv) May 17, 2022 

Potrivit președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, Ucraina continuă negocierile pentru a ajunge la un acord care va permite tuturor luptătorilor din Azovstal să se întoarcă acasă. „Acest efort necesită finețe și timp”, a subliniat Zelenski.

În mesajul adresat națiunii luni seară, Zelenski a cerut înțelegere din partea populației, insistând că „Ucraina are nevoie de eroii ucraineni în viață”.

Reuters precizează că a văzut 5 autobuze care aduceau luptători de la Azovstal în timp ce ajungeau luni la Novoazovsk, unde au fost evacuații cei cu răni grave. Într-unul din acesa, marcat cu simbolul Z al vehiculelor militare rusești, se aflau bărbați înghesuiți pe trei niveluri pe tărgi, iar unul dintre bărbați a fost scos în cărucior cu capul învelit puternic în bangaje.

Soldați ucraineni răniți, evacuați pe trei niveluri de tărgi Foto: EPA

Televiziunea rusă Russia Today a prezentat în jur de 10-12 autobuze care părăseau luni uzina. Autobuzele erau atât unele cu dotări medicale, cât și simple vehicule de transport.

Azovstal, un simbol al rezistenței

Evacuările vor marca, cel mai probabil, sfârșitul celei mai lungi și sângeroase lupte din războiul Ucrainei și o înfrângere semnificativă pentru Ucraina. Orașul Mariupol, port la Marea Azov, este în ruine după 82 de bombardamente despre care Ucraina afirmă că a făcut zeci de mii de victime civile.

Pentru ucraineni, Azovstal a devenit un simbol al rezistenței, în care luptătorii au continuat să reziste mult după ce orașul a fost capturat la mijlocul lunii aprilie. Acum, regimentul Azov a transmis că îndeplinește ordinele de a salva viețile trupelor ucrainene.

Potrivit estimărilor garnizoarei de la Mariupol, în perioada 24 februarie - 15 aprilie, doar regimentul Azov a ucis 2.500 de soldați ruși în Mariupol, a rănit 5.000, și a distrus peste 60 de tancuri.

Conform comandamentului armatei ucrainene, rezistența continuă a acestor luptători a forțat Rusia să mențină 10 batalioane tactice departe de alte zone ale conflictului, circa 10% din întreaga forță a Rusiei deplasată în Ucraina.

Soldații ucraineni au cerut în repetate rânduri liderilor ucraineni și occidentali să intervină pentru a-i salva din uzina asediată, eventual cu sprijinul unei terțe părți. Apărătorii din Azovstal rezistau în buncăre și tuneluri construite la mare adâncime de frica unui război nuclear.

Regimentul, care în trecut a afișat sentimente naționaliste de extremă-dreapta, s-a format ca o miliție cu scopul de se opune prorușilor în conflictul din 2014 din estul Ucrainei.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Imaginea prezintă o ploaie torențială densă căzând peste mașini într-o parcare mărginită de copaci.
11:01
ANM anunță vreme severă, cu ploi torențiale, grindină și rafale de până la 70 km/h. Lista zonelor sub cod galben
Croitoria a fost marea dragoste a lui Constantin Alexandru. Imagine generată cu inteligența artificială
ReportajExclusiv
10:00
O viață cusută cu ață, răbdare și amintiri. Povestea fascinantă a croitorului care muncește de la 15 ani: „Lumea era elegantă pe vremuri”
MONDEN
Fetele după ceremonie și alegeri de date la Insula Iubirii 2026. Sursa FOTO/ Antena 1
10:50
„Insula Iubirii” 12 septembrie 2026. Flacăra ispitei se aprinde în premieră în vila fetelor, iar emoțiile ating cote înalte la primul bonfire
Lady Gaga si iubitul ei, Michael Polansky. Sursa FOTO/ Instagram
10:06
Lady Gaga a născut în mare secret. Primele imagini cu bebelușul artistei și al lui Michael Polansky
POLITIC
Europarlamentarul PSD Vasile Dîncu în timpul unui eveniment oficial la Comisia Europeană, poartă un costum albastru și o cravată portocalie
09:47
„Nu va exista acum” o guvernare PSD - AUR, spune Vasile Dîncu, dar vorbește despre „majorități în Parlament”
Traian Băsescu, atac dur la adresa lui Ilie Bolojan: „Nu înțelege nimic din economie, va fi un dezastru”. Sursă foto: Arhivă Libertatea.
11 sept.
Condiția pusă de Ilie Bolojan pentru a vota un nou guvern, desființată de Traian Băsescu: „Nu înțelege nimic”
Ultimele știri
11:42
Ministerul Energiei lansează un fond de 500 de milioane de euro pentru primării, spitale și școli. Bani nerambursabili pentru panouri solare
11:34
Cine transmite meciul Bernadette Szocs – Miwa Harimoto: la ce oră începe faza sferturilor de finală cu premii de 800.000 de dolari la Macao
11:26
Pe cine ar putea înlocui Nadia Comăneci la „Românii au talent” sezonul 17. Nimeni nu se aștepta la asta. Mihai Bobonete a făcut primele declarații
11:17
Donald Trump ar accepta fabrici auto chineze în SUA, cu o condiție: „Nu critic mașinile”
TRENDING
07:34
Ploi și grindină, vremea se schimbă brusc în România, sâmbătă: zonele în care se răcește
07:44
Benzina și motorina s-au scumpit din nou, sâmbătă, 12 septembrie 2026. Cât costă litrul de carburant în București, Cluj, Iași, Timișoara și Constanța
Analiză
07:00
Dosarul exploziei de la Crevedia, blocat la Judecătoria Răcari. Motivul pentru care procesul n-a depășit faza citațiilor, la trei ani de la tragedie
11 sept.
Horoscop 12 septembrie 2026. Taurii au nevoie de puțin mai multă deschidere față de cei dragi și față de oricine a dovedit deja că le dorește binele
O femeie în vârstă cu părul alb, după ce a pregătit sosul de roșii în gustă cu lingura dintr-un borcan
10:58
Cum transformi tomatele în aurul roșu al lunilor de iarnă
Un poștaș îmbrăcat în uniforma serviciului poștal francez „La Poste” distribuie corespondența în Vernon, în nord-vestul Franței, pe 11 septembrie 2026
10:45
Un poștaș a dus toate scrisorile pe care trebuia să le livreze într-o pădure, în Franța
Mâini, carduri de credit, prieteni într-o cafenea, efectuând o plată sau o tranzacție bancară la un terminal POS.
10:17
Un restaurant din Germania impune o regulă neobișnuită: nota de plată „alla Romana”
Ladă cu legume proaspăt culese, cartofi,morcovi, sfeclă
10:00
Legume de sezon: rețete simple bazate pe ce găsim la piață în fiecare anotimp
Un troller negru care are roțile date cu banda adeziva gri
09:24
De ce ar trebui să pui banda adezivă pe roțile valizei înainte să pleci în vacanță. Trucul simplu care te scapă de murdărie
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți - Un castron cu salată de ardei copți pe o masă de lemn, lângă un ardei capia și usturoi
11 sept.
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți. Proporția corectă pentru iarnă
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
10 sept.
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Mâini care curăță de coajă ardei capia copți dintr-un bol alb, pe un fundat de lemn
10 sept.
Cum se coc și se congelează ardeii copți pentru iarnă
Pahar cu apă de la robinet.
08:43
Cât costă apa și canalizarea în România: de la 10 la peste 23 lei/mc, unde e cel mai ieftin
Colaj - Un barbat disparut din Brasov - George Daniel Calcea
08:42
George Daniel Calcea a venit în România în vacanță și a dispărut înainte să plece în Marea Britanie. Poliția și familia îl caută
O femeie cu mâinile pline de bancnote de euro
Analiză
07:00
Amanta unui milionar, obligată să restituie donații de peste 500.000 de euro, primite de la bărbat fără acordul soției înșelate. Banii erau bun comun
Ilie Bolojan a devenit premier în iunie 2025 și a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026
11 sept.
Ilie Bolojan dă undă verde pentru sute de angajări și indexarea salariilor cu inflația în zeci de companii locale
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate