Un nou act normativ adoptat de Guvern prevede că firmele de curierat vor avea obligația de a transmite ANAF detalii despre persoanele care au plătit ramburs pentru produsele comandate online. Măsura vizează o colectare mai bună a taxelor şi impozitelor, potrivit Economedia.
Proiectul de lege urmărește „identificarea beneficiarilor reali care eludează taxele și impozitele datorate, prin încasarea sub formă de rambursuri, prin intermediul furnizorilor de servicii poștale, a veniturilor obținute din tranzacții efectuate în mediul online”.
Astfel, Agenția Națională de Administrare Fiscală va primi următoarele informații:
Datele vor fi stocate pe o perioadă de 5 ani, iar apoi șterse.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru a subliniat că deși creșterea economică a României este una importantă, „rămâne această provocare a colectării de taxe și impozite”, la care „nu stăm la fel de bine”.
„Practic, reglementarea în această zonă nu face decât să ajute statul român să poată colecta taxele şi impozitele de care este nevoie ca bugetul naţional să poată furniza serviciile pe care cetăţenii români le aşteaptă”, a explicat Dan Cărbunaru, la finalul şedinţei de Guvern.
Acesta a adăugat că temerile privind protecția datelor personale ale cumpărătorilor sunt nejustificate.
Legea va intra în vigoare în momentul publicării în Monitorul Oficial.