Fosta unitate militară în care au fost executați soții Ceaușescu va fi reamenajată. Clădirea din Târgoviște, pe ale cărei ziduri încă se văd urmele glonțelor ce au străpuns trupul dictatorului Nicolae Ceaușescu și pe cel al soției sale, Elena, nu va fi transformată în mall, așa cum s-a vehiculat. Centrul comercial se va construi în apropiere de fosta unitate militară, transformată în muzeu, în care acum 28 de ani s-a scris istorie.
Cuprins:
Ovidiu Cârstina, managerul Complexul Naţional Muzeal "Curtea Domnească" Târgoviște, ne-a fost pentru câteva zeci de minute ghid în fosta unitate militară, aflată la câțiva pași de gara din localitate. Camerele în care soții Nicoale și Elena Ceaușescu și-au trăit ultimele zile de viață sunt întunecoase și par neschimbate de acum aproape trei decenii. Și chiar așa este!
Încă de la început, directorul instituției ține să ne spună că această clădire, aflată în patrimoniul Consiliului Județean Dâmbovița, nu va fi transformată în mall. Nici nu ar avea cum, pentru că imobilul este pe lista monumentelor istorice din Romînia. Iar orice modificare fără acordul Ministerului Culturii ar însemna un drum în fața judecătorilor.
Istoria ce s-a scris cu sânge în acest loc atrage anual mii de turiști. Iar construcția stadionului și a unui mall în apropiere pare o bună strategie marketing. După ce ar merge la centrul comercial, mulți dintre vizitatori ar putea trece pragul fostei unități militare în care soții Ceaușescu au fost executați. Mișelește, ar spune unii, pentru că, după mărturiile unor ofițeri ce au fost martori la acel eveniment, nu s-a respectat niciun regulament militar. Dar asta este altă poveste.
În viitor, clădirea va adăposti și un muzeu al tradițiilor militare târgoviștene. Asta pentru că, de-a lungul vremii, în târgul ce a fost capitala Țării Românești au funcționat o Școală de Cavalerie și Liceul militar de la Mânăstirea Dealu.
Imobilul va fi restaurat cu fonduri europene. Deocamdată, proiectul bate pasul pe loc, pentru că în curte se află un turn de comunicații ce ar trebui relocat. După reamenajare, muzeul va avea și o sală în care vor fi expuse 200 de radiouri care au fost deja donate instituției.
Totdată, pentru proiectul de viitor, Asociația ”Tradiția Cavaleriei” din București a donat muzeului din Târgoviște peste 150 de piese. Clădirea veche de mai bine de un secol a fost finalizată în 1907, iar la inaugurarea ei a fost prezent și Ferdinand I, care șapte ani mai târziu a devenit rege.
Citește și: