Fostul agent CIA David Rush a pledat vinovat pentru deturnare de fonduri publice după ce a furat 194 de milioane de dolari, relatează AFP.
Cuprins:
David Rush (49 de ani) și-a recunoscut vinovăția în urma unei înţelegeri cu procuratura. Pronunţarea pedepsei a fost stabilită pentru 28 ianuarie 2027. Fostul agent CIA riscă cel mult 20 de ani de închisoare, o amendă şi obligaţia de a restitui banii deturnați.
„Funcţionarii federali au ca misiune să servească poporul american şi nu să se servească pe ei înşişi”, a comentat secretarul american al justiţiei, Todd Blanche, citat într-un comunicat.
„David Rush a abuzat de poziţia sa pentru a înşela încrederea publică şi trebuie să dea socoteală pentru faptele sale”, a declarat, citat, de asemenea, într-un comunicat, directorul CIA, John Ratcliffe.
Ratcliffe precizează că Rush a fost semnalat FBI în urma unei anchete interne efectuate de CIA.
Începând din octombrie 2025 şi până când a fost arestat în mai 2026, David Rush a creat un program fictiv pentru a obţine fonduri destinate unor operaţiuni confidenţiale.
În realitate, aceste fonduri au fost folosite pentru cumpărarea unor proprietăţi, ceasuri de lux, lingouri de aur şi a cel puţin o maşină foarte scumpă, potrivit acuzării.
În plus, David Rush este acuzat că a livrat, către sfârşitul anului 2025, informaţii confidenţiale despre o sursă umană clandestină din Statele Unite unui oficial guvernamental străin neprecizat. Însă el nu este inculpat cu privire la această acuzație.
David Rush deţinea o abilitare „top secret” şi avea acces la informaţii clasificate datorită poziţiei sale în CIA, pe care a obţinut-o după ce a minţit cu privire la diplome şi la cariera sa în marina americană.
La o percheziţie la domiciliul său, în mai, FBI a găsit aproape 300 de lingouri de aur, aproximativ două milioane de dolari în numerar şi aproximativ 30 de ceasuri de lux.