Completul de cinci judecători de la Curtea Supremă a respins apelul DNA şi a menţinut decizia de încetare a procesului, luată în decembrie 2022 de un complet de trei magistraţi de la aceeaşi instanţă, care a pus în aplicare două hotărâri ale Curţii Constituţionale privind prescrierea.

Pe 26 mai 2022, Curtea Constituţională a declarat neconstituţional un articol din Codul penal care permitea procurorilor să întrerupă cursul prescripţiei prin administrarea de noi probe. CCR a constatat că, în perioada 2018 – mai 2022, nu a existat un caz de întrerupere a prescripţiei penale.

Ulterior, pe 25 octombrie, un complet pentru dezlegarea unor chestiuni de drept de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că decizia Curţii Constituţionale privind prescrierea faptelor se aplică retroactiv, pe principiul legii penale mai favorabile.

Potrivit DNA, în cursul anului 2009, Gabriel Sandu, în calitate de ministru, ar fi pretins şi primit de la doi oameni de afaceri suma de 2.196.035 de euro pentru a face demersurile necesare ca firmele acestora să încheie un contract de închiriere licenţe Microsoft cu Guvernul României.

„La solicitarea inculpatului Gabriel Sandu, în baza unor contracte de consultanţă ce atestau operaţiuni comerciale fictive, suma respectivă de 2.196.035 de euro ar fi fost transferată în contul unei societăţi comerciale controlate de acesta. În perioada 24 august 2010 – 13 noiembrie 2015, în scopul de a disimula originea ilicită a banilor primiţi în condiţiile descrise mai sus, inculpatul Gabriel Sandu ar fi dispus transferul acestora, prin intermediul unor companii cipriote, în conturile a două societăţi din România. Prin acest mecanism, inculpatul ar fi încercat să creeze aparenţa că suma respectivă ar reprezenta, de fapt, o investiţie pe teritoriul României a companiilor din Cipru”, arăta DNA.

Gabriel Sandu a mai fost trimis în judecată în alte dosare legate de licenţele Microsoft, el fiind condamnat definitiv în octombrie 2016 la trei ani închisoare cu executare pentru trafic de influenţă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.