Vasile Popa, fostul prim-procuror al Parchetului Tribunalului Bihor, a fost condamnat, miercuri, de Instanța Supremă la 6 ani de închisoare cu executare pentru șantaj, abuz în serviciu și favorizarea făptuitorului. Decizia este definitivă, transmite Hotnews.
În perioada 2013 - 2014, Popa a constrâns o persoană să îi dea 7.700 de lei, reprezentând diferenţa de bani rămasă nerestituită dintr-un împrumut acordat anterior, prin ameninţarea acesteia cu o serie de grave repercusiuni la care s-ar supune în cazul în care nu ar înapoia banii.
În perioada 2011 - septembrie 2013, Vasile Popa a primit de la un denunţător diferite foloase necuvenite, constând în principal, în plata periodică (de circa două-trei ori pe lună) a unor sume de bani cuprinse între 500 şi 1.500 euro. Denunţătorul i-a construit şi amenajat lui vasile Popa, pe cheltuiala sa, un teren de tenis de câmp şi i-a asigurat şi alte foloase, cum ar fi plata unor bilete de avion, cazări la hotel, precum şi alte servicii de care a beneficiat magistratul.
Valoarea totală a foloaselor necuvenite este de circa 50.000 euro, precizează Hotnews.
FOTO: Hepta