Nicolae Gheorghe, fostul șef al Departamentului de Informații și Protecție Internă (DIPI), a venit, astăzi, la sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA), pentru a fi audiat în dosarul în care este acuzat de complicitate la abuz în serviciu și două infracțiuni de deturnare de fonduri, transmite Agerpres. În acest caz, DNA a cerut Senatului ridicarea imunității lui Gabriel Oprea.
În data de 15 februarie, procurorii DNA au anunțat că s-a dispus efectuarea urmăririi penale față de Nicolae Gheorghe, chestor principal de poliție, la data faptelor șef al Departamentului de Informații și Protecție Internă cu rang de secretar de stat.
În același dosar, mai sunt urmăriți penal Gabriel Nicolae Pavel, comisar șef de poliție, la data faptei șef al Serviciului Juridic DIPI, pentru complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, Marian Dănuț Iacob, comisar șef, la data faptei șef al Diviziunii Administrative în DIPI, pentru deturnare de fonduri, în formă continuată (3 acte materiale), și Nelu Zărnică, chestor principal de poliție, la data faptei adjunct al șefului DIPI cu rang de subsecretar de stat, pentru deturnare de fonduri, în formă continuată (2 acte materiale).