În alți ani, slujba de Paștele catolic se desfășura doar în fața Palatului Administrativ din Miercurea Ciuc, însă în acest an, pentru a putea participa mai multă lumea în condiții de siguranță, autoritățile au extins zona. Astfel, a fost blocată circulația pe două bulevarde din centru, scrie Agerpres.

Oamenii au venit cu coșuri pline cu bucatele pentru Paști la sfințit și s-au așezat în ordine, într-o zonă în formă de cruce care s-a întins pe doi kilometri. Autoritățile le-au cerut oamenilor să desemneze o singură persoană din familie care să participe la ceremonial.

168945511_1780810305423270_3332328766088827734_nIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 16

Slujba a fost transmisă și online și s-au pus difuzoare care să transmită slujba și oamenii să o poată asculta din case.

„Acest moment e unul plin de bucurie, de eliberare spirituală că putem fi aici, împreună. Iisus a spus: «Unde doi sau trei oameni se aduna în numele meu, acolo sunt şi Eu». Aici suntem mai multe mii. Ne rugăm ca bunul Dumnezeu să pună capăt acestei pandemii şi ca traiul în această ţară să se îmbunătăţească. Vă dorim Sărbători Pascale binecuvântate tuturor”, a spus preotul Darvas-Kozma József care a condus ritualul. La finalul liturghiei a fost intonat imnul Ungariei și pe cel secuiesc. Unii participanți aveau chiar pe coșurile cu bucate steagurile secuiesc și maghiar.

Cod portocaliu de caniculă cu temperaturi de peste 40 de grade Celsius în 12 județe și București
Recomandări
Cod portocaliu de caniculă cu temperaturi de peste 40 de grade Celsius în 12 județe și București

În fiecare an, de Paște, la Miercurea Ciuc, se ține tradiția sfințirii bucatelor în aer liber.

sursa foto: Consulatul Maghiar la Miercurea Ciuc

Subiectele la matematică la Evaluarea Națională 2025 – ce le-a picat elevilor de a 8-a.


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.