Bogdan Pop, administratorul portalului de spotting aviatic photoavia.net a obţinut unele dintre cele mai spectaculoase imagini de la BIAS 2012. „Am folosit o cameră Go Pro de mici dimensiuni montată pe aripa aeronavei. Aparatula  fost setat să realizeze fotografiile la fiecare jumătate de secundă. E o cameră mică dar performantă, întrucât în asemenea situaţii când încarci aripa unui avion cu un obiect străin, acesta trebuie să fie cât mai mic şi mai uşor”, ne-a explicat Bogdan. Şi unde putea spotterul să monteze aparatul dacă nu pe aripa unuia dintre cele mai performante aeronave de acrobaţie, din ţara noastră, un Extra 330 SC al Aeroclubului României, una dintre principalele şcoli de aviaţie din ţara noastră.
Dacă spectatorii au amuţit când au văzut manevrele extreme executate de piloţi pe cer, imaginile obţinute de Bogdan îţi taie pur şi simplu răsuflarea! Se poate vedea aglomeraţia de clădiri din zona Băneasa, aeroportul în detaliu şi, mai ales, faptul că acrobaţiile au fost realizate la înalţime redusă tocmai pentru a putea fi observate mai bine de la sol. Astfel, ne putem da seama ce vede şi parţial ce simte un pilot de acrobaţie care trebuie să reziste tentaţiei de a nu fi furat de peisajul senzaţional în timp ce corpul său e supus unor forţe imense pe parcursul figurilor executate la sute de kilometri la oră.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce documente importante ascunde arhiva de la Vatican. Acestea sunt marile secrete ale Bisericii Catolice
FANATIK.RO
Ce documente importante ascunde arhiva de la Vatican. Acestea sunt marile secrete ale Bisericii Catolice
Gestul disperat făcut de Oana Lis! Nu mai face față cheltuielilor și a luat decizia radicală
Viva.ro
Gestul disperat făcut de Oana Lis! Nu mai face față cheltuielilor și a luat decizia radicală
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Libertateapentrufemei.ro
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Îl recunoști? Fostul „Balon de Aur” și-a șocat fanii, apoi a dezvăluit adevărul despre imaginea postată
GSP.RO
Îl recunoști? Fostul „Balon de Aur” și-a șocat fanii, apoi a dezvăluit adevărul despre imaginea postată
Păcatul mare pe care-l comit unii preoți. De ce să nu mergi niciodată la un duhovnic care “deschide cartea”
FANATIK.RO
Păcatul mare pe care-l comit unii preoți. De ce să nu mergi niciodată la un duhovnic care “deschide cartea”
Un șofer și-a mai verificat o dată TIR-ul înainte de a ieși din țară prin Timiș. Ce a văzut l-a făcut să sune imediat la 112
Știrileprotv.ro
Un șofer și-a mai verificat o dată TIR-ul înainte de a ieși din țară prin Timiș. Ce a văzut l-a făcut să sune imediat la 112
Celine Dion zguduie internetul cu o ședință foto la care nimeni nu se aștepta! Cum a pozat la 56 de ani, după ce a fost diagnosticată cu o boală incurabilă
Unica.ro
Celine Dion zguduie internetul cu o ședință foto la care nimeni nu se aștepta! Cum a pozat la 56 de ani, după ce a fost diagnosticată cu o boală incurabilă
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
Observatornews.ro
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
Horoscop 23 aprilie 2024. Taurii au nevoie de o pauză, o întrerupere în șirul gândurilor care întrețin o stare de teamă la serviciu
HOROSCOP
Horoscop 23 aprilie 2024. Taurii au nevoie de o pauză, o întrerupere în șirul gândurilor care întrețin o stare de teamă la serviciu

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI