O femeie a murit în Houston, după ce a condus cu mașina pe străzile inundate ale orașului, în timp ce o persoană a decedat într-un alt oraș afectat, în urma unui incendiu din locuință. Pe lângă decese, uraganul Harvey a avariate și multe locuințe, însă, din fericire, furtuna și-a pierdut din intensitate, ajungând să fie retrogradată la furtună tropicală.
În multe orașe, însă, Harvey a provocat deja haos. Localitatea Rockport pare să fie cea mai afectată de trecerea uraganului Harvey. De altfel, primarul localității le-a cerut locuitorilor care au refuzat să evacueze să-și scrie numele pe brațe, pentru a putea fi identificați în cazul în care vor fi răniți grav sau în caz de deces.
Un liceu din localitate, un hotel, un complex de locuințe pentru pensionari, dar și alte clădiri au fost afectate de furtună. „Am auzit 1000 de zvonuri diferite dar nu putem confirma nimic pentru că nu am văzut nimic cu ochii noștri. Știm că avem numeroase probleme, dar nu știm încă exact cu ce fel de probleme ne confruntăm”, a declarat șeful pompierilor din Rockport, Steve Sims.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_e8171d1f302c5b81dfbde9787f0ccb67.jpg)
Chiar dacă și-a pierdut din intensitate, numeroase zone rămân în alertă. Guvernatorul statului Texas, Greg Abbott a declarat starea de urgență în încă 20 de comitate. În prezent, sunt în stare de urgență 50 din cele 254 de comitate texane. În plus, a ieșit la iveală că uraganul a întrerupt aproximativ 25% din producția de petrol din Golful Mexic.
Citește și: VIDEO/ A fost inventată bacteria-cyborg care produce energie ieftină. Cum funcționează noua „tehnologie”
Foto: EPA
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/158_27831898cfe6ae42cf4f70a5bef3257e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_d6c06d85f05384a51ffd5e524c8d5657.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_567f7b3a1916540c12ee8076110a0a1c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_d2d7174c85a2af13a22058c99f29d004.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/196_be02bc872b833d3cc5648f0d4b545a6d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_6b758ca9d8f2edb714fecc4868455aad.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_7a91066a857adea6375ed485b888cbde.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_1f7f0c4fbaa74b15605549f341211119.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_25dda59be6ef06d3380cf897d0ce26d0.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.