Tragedia în care și-a pierdut viața copilul s-a petrecut în comuna Căiuți, din județul Bacău, după ce locuința în care fusese lăsat de către mama lui împreună cu fratele său mai mic a fost cuprinsă de un puternic incendiu.
Cei doi frați erau singuri în momentul în care locuința a luat foc din cauze încă nestabilite de către pompierii care au intervenit pentru stingerea flăcărilor.
Băiețelul de trei a fost găsit carbonizat într-una din camere, în timp ce frățiorul său de doar nouă luni a fost găsit în apropiere, cu arsuri la mâini.
Fratele cel mic a fost transportat cu o ambulanță la Spitalul Județean de Urgență Bacău.
"Cei doi băieței erau în grija mamei, însă aceasta nu se afla la domiciliu în momentul izbucnirii incendiului", a declarat, marți, pentru Libertatea purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bacău, Andrei Grecu.
Poliția a început o anchetă în acest caz pentru s stabili dacă mama copiilor poate fi acuzată de neglijarea copiilor.
Tot la Bacău, marți seară, o fetiţă de 4 ani a murit, iar fratele ei de 3 ani este în comă, în urma unui incendiu izbucnit într-o locuință de pe strada Cuza Vodă. Cei doi s-au jucat cu chibriturile au aprins salteaua patului şi s-au intoxicat cu fum.