„Trebuie desemnat un nou premier, asta va dura câteva zile”, a spus el la o întâlnire cu omologii săi din statele fondatoare UE, fără a oferi alte detalii. „Negocierile trebuie să se desfăşoare rapid în interesul comun”, a adăugat el.

Cele şase state fondatoare UE (Germania, Franța, Italia, Belgia, Olanda și Luxemburg) i-au cerut sâmbătă Marii Britanii să iasă din Uniune “cât mai repede posibil”, pentru a pune capăt incertitudinii.

“Spunem împreună că acest proces trebuie să înceapă cât mai repede posibil, pentru a nu sfârşi într-o perioadă prelungită de incertitudine, ci să putem să ne concentrăm pe viitorul Europei şi să lucrăm pentru el”, a declarat ministrul german de externe Frank-Walter Steinmeier.

Același apel l-a făcut anterior și președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, care a avertizat că nu va fi „un divorț amiabil”. Anterior, președintele Parlamentului European a declarat că avocații UE analizează dacă există o modalitate de a accelera declanșarea articolului 50 al Tratatului de la Lisabona.

Principalul favorit pentru a prelua funcția de premier este fostul primar al Londrei, Boris Johnson, care a fost un promotor important al campaniei pentru ieșirea Marii Britanii din UE, notează Sky News. Pe listă se mai află ministrul de interne Teresa May, ministrul Justiției Michael Gove și ministrului de Finanțe, George Osbourne.

Citește și:

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.