De asemenea, el a solicitat să-i fie puse la dispoziţie înregistrările video realizate cu drone, afirmând că poate ajuta la găsirea fratelui său.

„Este în viaţă, îi aud respiraţia, trebuie să ne grăbim să-l găsim şi să-l salvăm. Vreau să-l duc acasă la părinţii mei. Mi-au spus că de mâine (n.red. – sâmbătă) vor reduce numărul de căutători: nici măcar să nu vă gândiţi la asta! Dimpotrivă, eu cer oficial Italiei să le intensifice, pentru că, cu cât trec mai multe zile, cu atât este mai multă nevoie de ei”, a declarat Petre Radu.

Pentru Petru Radu, căutările au fost până acum superficiale: „Îl voi ruga pe avocatul meu, Gaetano Longhi, să ceară imediat înregistrările video realizate de drone, pentru că îl cunosc pe fratele meu mai bine decât oricine altcineva şi aş putea să întrevăd chiar şi un mic detaliu despre el şi să ajut la salvarea lui. El este singurul meu frate, mândria mea”.

Optzeci de persoane şi drone, elicoptere şi vehicule fluviale au fost mobilizate pentru căutarea lui Cristian Molnar, românul în vârstă de 25 de ani care a dispărut în râul Natisone, în Premariacco, pe 31 mai.

În urma acestei tragedii, şi-au pierdut viaţa Patrizia Cormos şi Bianca Doroş, care se aflau împreună cu Crstian şi care, vineri, au fost înmormântate în Satu Mare.

De atunci, românul de treizeci și doi de ani, Petru Molnar, caută în împrejurimile Podului Roman din zori și până se lasă întunericul. „Cristian are 25 de ani, este în floarea tinereții și a puterii sale. A fost întotdeauna un înotător excelent și e aici undeva: trebuie să-l găsim acum”.

Petru, care trăiește în Austria, spune că acasă, în România, părinții lui așteptă o minune: „Și ei sunt siguri, Cristian este în viață și așteaptă vești bune. Din acest motiv ei cer Italiei atât să intensifice căutările, cât și să avanseze cu ancheta judiciară. Îl voi găsi și pentru ei”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (3)
Avatar comentarii

Ov.. 09.06.2024, 00:33

E în stare de șoc săracul, nu vrea să accepte realitatea. Dacă fratele ar fi fost în viață primul lucru pe care l-ar fi făcut ar fi fost să ia legătura cu un familia, cu autoritățile, cu un spital..

Avatar comentarii

Pake 09.06.2024, 03:18

evident nu il a baga nimeni in seama!Dumnezeu sa ii ierte pe copii

Avatar comentarii

dantihu 09.06.2024, 19:43

Ii doare in cot pe italieni , se urasc intre ei dapai pe niste imigranti.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.