„În cazul sesizării de plagiat pe numele domnului Licu Bogdan Dimitrie, vă informăm că această sesizare este suspendată până la finalizarea în instanță a procesului aflat pe rolul instanțelor de judecată”, a declarat Ion Ciucă, coordonatorul Secretariatului Tehnic al CNATDCU, citat de G4media.ro.

Ion Ciucă face referire la un proces intentat în 2018 de către Licu, dosar în care acesta a cerut judecătorilor să oblige ministerul să ia act de faptul că renunță la titlul de doctor obținut în 2011 la Academia Națională de Informații ”Mihai Viteazul” din subordinea Serviciului Român de Informații, însă CCR a stabilit, în 2016, că acest lucru nu este posibil.

Licu a pierdut procesul, în primă instanță, în septembrie 2019, la Curtea de Apel București, dar a depus recurs. În ianuarie 2020, dosarul a ajuns la Înalta Curte de Casație și Justiție, dar nu i-a fost alocat, încă, un prim termen.

Bogdan Licu împlinește vârsta de pensionare în timpul acestui mandat de procuror general adjunct, care îi expiră în ianuarie 2023. Tergiversarea recentă impusă de CNATDCU face ca o eventuală retragere a doctoratului să aibă loc după ianuarie 2023, arată sursa citată.

Procurorul Bogdan Licu a susținut că a comis erori, dar până la furt academic e “cale lungă”. Suspendarea analizei lucrării lui Licu este, însă, lipsită de acoperire legală. Două instanţe i-au respins cererea lui Bogdan Licu de suspendare a verificării tezei de către CNATDCU până la o decizie definitivă pe fond.

Imagini emoționante cu românca răpită de Hamas. Cum se simte Doron Steinbrecher după eliberare și unde se află
Recomandări
Imagini emoționante cu românca răpită de Hamas. Cum se simte Doron Steinbrecher după eliberare și unde se află

Cum s-a sucit Ministerul Educaţiei

Este ca și cum s-ar permite autorului unui furt oarecare să scape nepedepsit prin simplul fapt al abandonării bunurilor furate. Posibilitatea ca autorul unei încălcări a unui drept de proprietate intelectuală să scape nesancționat este și inacceptabilă din punct de vedere social, încurajând astfel de fapte și neasigurând efectul preventiv care rezultă din retragerea titlului de doctor ca și sancțiune pentru fapta săvârșită.

Poziţia MEN în prima instanţă, unde Licu a pierdut:

Prin decizia de suspendare a CNATDCU, aprobată de același Departament Juridic al Ministerului Educației Naționale, se sugerează că, în cazul în care lui Licu îi va acceptată cererea de renunțare la titlu, nu îi va mai fi analizată teza.

CNATDCU are pe masă o sesizare referitoare la suspiciuni de plagiat în teza lui Licu încă din 2015. În text erau prezentate dovezi că jumătate din lucrare este plagiată, nota Hotnews.ro.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO
Unica.ro
Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO
Ce a răspuns Daciana Sârbu când a fost întrebată dacă a vrut să divorțeze de Victor Ponta, în cei 17 ani de căsnicie: "Am avut sentimentul că trec prin Iad, dar..."
Viva.ro
Ce a răspuns Daciana Sârbu când a fost întrebată dacă a vrut să divorțeze de Victor Ponta, în cei 17 ani de căsnicie: "Am avut sentimentul că trec prin Iad, dar..."
Victor Ponta a divorțat, iar secrete bine ascunse au ieșit acum la iveală. De ce l-a părăsit Daciana pe fostul premier. A apărut și dovada
Libertateapentrufemei.ro
Victor Ponta a divorțat, iar secrete bine ascunse au ieșit acum la iveală. De ce l-a părăsit Daciana pe fostul premier. A apărut și dovada
Cinci zodii au protecție totală începând din 22 ianuarie. Vine cea mai de succes perioadă, Balanțele au tras cartea norocoasă
FANATIK.RO
Cinci zodii au protecție totală începând din 22 ianuarie. Vine cea mai de succes perioadă, Balanțele au tras cartea norocoasă
Care sunt cuplurile de vedete care participă la Asia Express 2025. Ce SURPRIZE mari a pregătit Antena 1 pentru fanii emisiunii
Elle.ro
Care sunt cuplurile de vedete care participă la Asia Express 2025. Ce SURPRIZE mari a pregătit Antena 1 pentru fanii emisiunii
Elena Băsescu, schimbată complet în ultimii ani! Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / Foto
Unica.ro
Elena Băsescu, schimbată complet în ultimii ani! Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / Foto
Apartament de 60 mp într-un complex nou, închiriat cu 700 de euro. Cât costă ca să îl cumperi
Observatornews.ro
Apartament de 60 mp într-un complex nou, închiriat cu 700 de euro. Cât costă ca să îl cumperi
Horoscop 22 ianuarie 2025. Taurii au ocazia de a realiza mai mult decât și-au propus dacă învață să ia decizii rapide și să le aplice imediat
HOROSCOP
Horoscop 22 ianuarie 2025. Taurii au ocazia de a realiza mai mult decât și-au propus dacă învață să ia decizii rapide și să le aplice imediat

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI