Trupele Speciale ale Armatei, militarii pregătiți să intervină în situații extreme, au organizat, la Târgu Mureş, antrenamente la care a participat elita forțelor speciale din alte șapte tări din regiune. Carpathian Eagle 2017 a fost un exercițiu prin care au fost testate abilitățile soldaților de a acționa în cele mai dificile situații. Puteți vedea mai jos o galerie goto cu antrenamentele care au avut loc în garnizoana Tîrgu Mureş, poligoanele Sîngeorgiu de Mureş, Bogata şi aerodromul Câmpia Turzii.
sursa Foto: Forţele armate greceştiForțele speciale din Albania, Bulgaria, Grecia, Macedonia, Muntenegru, Serbia şi Turcia au adus cu ei tehnică de luptă pentru forte terestre, dar şi aviație. Potrivit Ministerului Apărării Naționale, scopul exercițiului este de a antrena structurile de operații speciale pentru planificarea, organizarea, conducerea şi executarea unor misiuni independente.
CITEŞTE ŞI: