Deputații germani au votat vineri,12 aprilie, în favoarea Legii privind autodeterminarea identității de gen, prin intermediul căreia persoanelor transsexuale, intersexuale și non-binare le va fi mai ușor să își schimbe genul în registrele oficiale, scrie Politico.
În cadrul unui vot nominal asupra controversatei legi, 374 de parlamentari au votat „pentru”, 251 „împotrivă” și 11 s-au abținut.
Conform legii privind autodeterminarea, persoanele cu vârsta de cel puțin 14 ani își vor putea schimba prenumele și mențiunea de gen prin depunerea unei declarații la oficiile de stare civilă guvernamentale.
În cazul minorilor cu vârsta de peste 14 ani, aceștia vor avea nevoie de acordul părinților sau al reprezentanților lor legali. În cazul copiilor sub 14 ani, părinții vor trebui să depună declarația necesară la oficiul de stare civilă.
„În timp ce politicienii populiști din Europa și nu numai încearcă să folosească drepturile transsexualilor ca pe o problemă politică, noua lege din Germania trimite un mesaj puternic că persoanele trans există și merită recunoaștere și protecție, fără discriminare”, a declarat Cristian González Cabrera, cercetător principal în domeniul drepturilor LGBT în cadrul organizației Human Rights Watch.
Unii critici descriu noua lege ca fiind misogină, deputata Sahra Wagenknecht afirmând: „Dacă bărbații se pot declara femei printr-o simplă declarație, atunci drepturile femeilor și spațiile sigure pentru femei vor fi în curând de domeniul trecutului”.
Ea a adăugat: „În loc să reformeze cu atenție situația juridică, ceea ce ar fi fost logic, «semaforul» (numele sub care este cunoscută actuala coaliție de guvernare din Germania, n.r.) adoptă o lege misogină care transformă părinții și copiii în cobai pentru o ideologie de pe urma căreia doar industria farmaceutică beneficiază”.
În conformitate cu actuala lege privind transsexualitatea, care datează din 1980, rapoartele medicale sunt o condiție prealabilă pentru a schimba mențiunea de gen a unei persoane, iar o instanță trebuie să își dea aprobarea.
Argentina, Belgia, Danemarca, Danemarca, Irlanda, Luxemburg, Malta, Norvegia, Portugalia, Spania și Uruguay au eliminat în ultimii ani cerințele împovărătoare pentru recunoașterea legală a sexului, potrivit Human Rights Watch. Aceste țări prevăd acum procese administrative simple de recunoaștere legală a genului, bazate pe autodeclarație.
Noua lege din Germania va intra în vigoare din noiembrie. Nu este necesară aprobarea de către Bundesrat, camera superioară a parlamentului de la Berlin.
Foto: Profimedia Images
K476 13.04.2024, 03:30
Avem pb naturale, de razboi, legislatie, migratie, religii abuzive si ei isi pun probleme de operatii estetice. Ce ar trebui sa aleaga cei care vor un rand de urechi spre spate, dar cu ochi in lateral, dar cu deget in barba? Propun masini cu 5 pedale sa nu ii descriminam pe cei care mai vor 2 picioare. Dar cei care vor de cal sau de iapa ce sa aleaga? Daca te casatoresti cu un animal, sub 18 ani, este viol clar, dar actele trebuie sa fie bilingve, nu? Sunt multi anormali, dar nici cine ii ia prea in serios nu e departe. Sa fie totul doar pt voturi? Vor vota si animalele? Despre fructe si legume nu mai comentez...
K476 13.04.2024, 21:11
Comentariul meu nu a fost cu nimic mai vulgar față de pretențiile unora de a avea acte orientarea sexuală versus sexul cu care sau născut. Și nu eu sunt problema ci cei care îi iau în serios pe ei.
nobody 14.04.2024, 02:24
Vrem o tara ca afara! Si cand te gandesti ca refegeul era un fel de rai pentru orice roman la un moment dat...