Marți, autorul accidentului, care ulterior a fost identificat, a fost adus de polițiști la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia.

Anchetatorii au stabilit că duminică, în jurul orelor 18.00, a avut loc un accident rutier pe o stradă din sectorul 6. Bărbatul de 50 de ani a condus un autovehicul pe str. Preciziei, iar la un moment dat a accidentat o femeie, care s-a angajat în traversarea străzii pe marcajul pietonal.

„După producerea accidentului, conducătorul autovehiculului i-a oferit victimei o sumă de bani și o pereche de cercei, apoi și-a continuat deplasarea, părăsind locul producerii accidentului fără încuviințarea organelor de poliție sau a procurorului”, a anunțat Brigada Rutieră a Capitalei.

La scurt timp după accident, femeia rănită a solicitat prezența unei ambulanțe la domiciliu întrucât starea de sănătate i s-a înrăutățit, ulterior fiind transportată la spital.

În urma cercetărilor, șoferul a fost depistat și identificat, acesta fiind prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, care a dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.