„Am curajul, nu știu ce o să pățesc, să dau din casă. Am avut o discuție mai aplicată cu premierul Nicolae Ciucă și cu colegii din PNL legat de această problemă a pensiilor, pornind de la solicitările care vin din teritoriu. Este clar că trebuie să ținem seama, să acoperim toată inflația. Ultima discuție cu premierul Ciucă a fost de majorare cu 15% a pensiilor, minimal 15%, pentru că această inflație trebuie acoperită”, a afirmat Gheorghe Flutur.

„Nu obișnuiesc să dau știri din acestea pompoase, eu sunt un om pragmatic, dar trebuie să spun că ultima discuție legată de majorarea pensiilor a fost cu 15%, ca să acopere inflația”, a adăugat liderul liberal.

PSD și PNL agreaseră maximum 11%

Potrivit legii, inflația de referință care trebuie luată în calcul pentru majorarea pensiilor de la 1 ianuarie 2023 trebuie să fie cea din 2021, adică 5,1%, deși rata inflației este acum de 15,9%.

În acest context, ministrul PSD al muncii, Marius Budăi, a declarat recent că procentul de majorare va fi de cel puțin 10%.

Iar premierul și liderul PNL, Nicolae Ciucă, a declarat la începutul lunii octombrie că în Partidul Național Liberal s-a decis că procentul maxim cu care vor fi majorate pensiile este de 11%.

Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO
Recomandări
Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO

Iohannis: „Nu ştiu dacă bugetul permite o creştere de 15%”

Președintele Klaus Iohannis afirmase pe 20 octombrie, de la Bruxelles, că în contextul în care România se confruntă cu o inflație mai mare e 15%, „ar fi rezonabil ca această creştere a pensiilor de la 1 ianuarie să ţină cont de această inflaţie. Şi atunci creşterea, după părerea mea, trebuie să fie o mai mare decât a fost ea până acum vehiculată”.

El a precizat însă că nu crede că bugetul pe 2023 va permite un procent de 15%.

„Nu ştiu dacă bugetul permite o creştere de 15%, aşa cum s-ar aştepta lumea ca să existe o compensare corectă cu inflaţia, dar eu cred că merită luate în considerare toate opţiunile şi venit cu o creştere care compensează în bună măsură inflaţia”, a adăugat șeful statului.

4,3 milioane de români

au pensii lunare sub 3.000 de lei, în timp ce 3,3 milioane de români au sub 2.000 de lei.

În România sunt 4.794.670 de pensionari, iar pensia medie lunară este de 1.733 de lei, conform datelor oferite de Casa Naţională de Pensii Publice pentru luna iulie 2022.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Știrileprotv.ro
Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
FANATIK.RO
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Observatornews.ro
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI