Un așa-zis centru de menajerie din localitatea Picior de Munte, comuna Dragodana, județul Dâmbovița, s-a dovedit a fi, în realitate, o grădină zoologică improvizată și complet ilegală, unde vizitatorii plăteau pentru a vedea urși, căprioare sau lei ținuți în captivitate, scrie News.ro.
Cuprins:
Potrivit Gărzii Naționale de Mediu, administratorul percepea 50 de lei pentru intrare și 100 de lei pentru fotografiere sau filmare, însă nu avea niciun document care să ateste proveniența animalelor, unele fiind chiar specii strict protejate.
„La momentul controlului, proprietarul nu a putut pune la dispoziţia comisarilor Gărzii Naţionale de Mediu actele de provenienţă a animalelor deţinute, câteva din ele fiind specii strict protejate”, se arată în comunicatul Gărzii.
În urma verificărilor, autoritățile au descoperit mai multe nereguli grave:
În total, Garda de Mediu a aplicat două amenzi care însumează 120.000 de lei și un avertisment, dispunând totodată 12 măsuri ferme de remediere, dintre care unele trebuie aplicate imediat.
Deși sancționat, administratorul a rămas deocamdată cu animalele, până la clarificarea situației legale. Nu are însă voie să le vândă, să le mute sau să le înstrăineze în niciun fel.
„Animalele sălbatice se află în continuare în custodia proprietarului, care nu are dreptul de a le înstrăina până când va face dovada provenienţei acestora”, au precizat autoritățile.
Așezământul, care funcționa sub numele International Wildlife Foundation, nu are niciun fel de recunoaștere oficială ca parc zoologic sau centru de conservare. Cu toate acestea, își promova serviciile și atrăgea vizitatori din zonă, fără să respecte minime norme de siguranță, igienă sau legalitate.