Grecia a depășit criza datoriilor, dar riscă să rămână „țara chelnerilor”. Ce vulnerabilități ascunde economia
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
În urmă cu puțin peste un deceniu, Grecia era considerată veriga slabă care amenința să arunce în aer întreaga zonă euro, împinsă pe marginea prăpastiei financiare și dependentă de cele trei planuri de salvare impuse de Troică (Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană și Fondul Monetar Internațional). Astăzi, discursul oficial de la Bruxelles descrie Atena drept un elev-model: statul raportează excedente bugetare primare, o creștere economică de aproape 2% menținută constant în ultimii ani și rambursări anticipate ale datoriei publice, relatează El Economista.
Cuprins:
Distanțându-se spectaculos de stigmatul țărilor periferice fragile, Grecia a reușit performanța de a egala ratingul de credit al Italiei la marile agenții de evaluare financiară și a ajuns chiar să se împrumute pe piețele internaționale la costuri mai mici decât Franța.
Dincolo de vitrina poleită a statisticilor macroeconomice, realitatea trăită de populație conturează însă un tablou complet diferit.
O amplă cercetare academică atrage atenția că revenirea spectaculoasă a țării s-a sprijinit pe o structură productivă fragilă, transformând Grecia într-o veritabilă „economie de cafenea”, un avertisment direct și pentru alte state dependente de servicii, precum Spania.
Capcana „economiei de cafenea”
Sub eticheta de „țară de chelneri”, adesea folosită în dezbaterile economice din sudul Europei, se ascunde o degradare structurală fără precedent.
Într-o lucrare de referință publicată de Observatorul Elen din cadrul London School of Economics (LSE), cercetătorii Michalis Nikiforos, Vlassis Missos, Christos Pierros și Nikolaos Rodousakis arată că anii de austeritate dură și reformele care au relaxat piața muncii nu au condus la modernizarea tehnologică promisă, ci la o extindere disproporționată a sectorului de cazare și alimentație publică (AFSA).
Turismul, barurile, restaurantele și închirierile pe termen scurt prin platforme de tip Airbnb au absorbit forța de muncă rămasă fără opțiuni în anii de criză.
Rezultatul a fost însă o prăbușire a valorii create per angajat. Între 2009 și 2023, productivitatea totală a economiei elene s-a contractat cu 16%, iar salariile reale la nivel național au pierdut 35% din puterea de cumpărare.
În sectorul ospitalității, situația este dramatică: productivitatea a scăzut cu 40% în ultimul deceniu și jumătate - cel mai abrupt declin din întreaga economie elenă -, în timp ce veniturile reale ale angajaților din baruri, terase și hoteluri s-au prăbușit cu un uluitor 60%.
În loc ca forța de muncă să migreze către industrii de înaltă performanță, Grecia a funcționat după o variantă distorsionată a modelului economic dual: surplusul de muncitori a fost înghițit de activități sezoniere, slab calificate și prost plătite.
Monocultura turistică din teritoriu
Fenomenul nu este doar o teorie de birou, ci o realitate vizibilă în fiecare colț al țării. Panayiotis E. Tzavaras, profesor la Universitatea Europeană din Cipru și rezident în provincia Messenia, în sud-vestul Peloponezului, descrie această dinamică drept o dependență periculoasă de ritmul sezonier.
În destinații celebre precum Kalamata, Pylos sau peninsula Mani, străzile forfotesc de vizitatori străini pe timpul verii, dar activitatea economică paralizează aproape complet odată cu venirea iernii.
Cifrele locale confirmă dezechilibrul: din cele 523 de afaceri noi înființate într-un singur an în Messenia, un record istoric pentru provincie, mai mult de jumătate au fost cafenele, taverne sau unități de cazare. Această orientare masivă a capitalului local către afaceri ușor de deschis lasă neacoperite sectoarele cu valoare adăugată ridicată.
O analiză semnată tot la LSE de economistul Dimitri Vayanos arăta că doar 11% din totalul forței de muncă din Grecia mai este angajată în industria prelucrătoare, procent care reprezintă abia 60% din media înregistrată la nivelul Uniunii Europene.
Paradoxul este că tocmai producția industrială genera o productivitate cu 30% peste media națională, însă investițiile majore au ocolit fabricile în favoarea afacerilor turistice de consum rapid.
Cercul vicios: munca ieftină blochează tehnologizarea și alungă economiile
Grecia beneficiază, fără îndoială, de atuuri geografice greu de egalat: mii de insule, un climat mediteranean ideal și un patrimoniu cultural inestimabil. Totuși, asocierea acestor avantaje naturale cu scăderea dramatică a costului forței de muncă după criza datoriilor a creat un stimulent pervers pentru antreprenori.
Atunci când angajarea unui lucrător este extrem de ieftină, patronii nu mai au niciun motiv financiar să cumpere utilaje performante, să digitalizeze procesele sau să investească în formarea continuă a personalului.
Astfel, Grecia a rămas captivă într-un cerc vicios definit prin salarii mici, investiții tehnologice reduse și o productivitate care bate pasul pe loc.
În plus, explozia turismului a declanșat o criză acută a locuințelor în marile centre urbane și pe insule, unde chiriile au explodat din cauza proliferării locuințelor în regim hotelier.
Veniturile modeste ale grecilor se duc aproape integral pe costurile administrative, chirii, alimente și utilități, anulând orice posibilitate de acumulare financiară.
Semnalul de alarmă: grecii își consumă economiile pentru a supraviețui
Prăpastia dintre discursul triumfalist al autorităților și viața de zi cu zi este confirmată matematic de cel mai îngrijorător indicator social: rata de economisire a gospodăriilor.
În timp ce familiile europene au reușit să pună deoparte resurse financiare după pandemie, Grecia a înregistrat în 2024 o rată brută de economisire a populației de -6,63%. Prin comparație, media la nivelul Uniunii Europene a fost de +14,5%, iar în zona euro a atins 15,2%.
Valoarea negativă înseamnă că, privită în ansamblu, populația Greciei cheltuiește lunar mai mult decât venitul net disponibil, diferența fiind acoperită prin epuizarea rezervelor din bănci, vânzarea unor proprietăți de familie sau acumularea de noi datorii la bănci și la stat.
Deși disciplina fiscală a readus titlurile de stat elene în topul preferințelor investitorilor de pe Wall Street, fundația acestei reveniri rămâne fragilă.
Turismul generează încasări vitale pentru balanța de plăți, însă transformarea lui într-o monocultură economică riscă să condamne generații întregi la salarii de subzistență.
Fără o redirecționare curajoasă a profiturilor din turism către infrastructură tehnologică, educație avansată și producție industrială, pretinsul succes economic riscă să rămână doar o iluzie statistică pentru milioanele de cetățeni care nu își permit o viață decentă în propria țară.
