Grupul „București 9” s-a reunit la Riga. Ungaria riscă să fie exclusă din format

Comentează

Reprezentanții de rang înalt ai statelor est-europene membre NATO s-a reunit marți, 11 iunie, la Riga, capitala Letoniei, pentru a pregăti summitul de la Washington, prevăzut să aibă loc în iulie, relatează agenția de presă DPA, preluată de Agerpres.



Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, este la rândul său prezent la reuniunea de la Riga desfășurată în formatul „Bucureşti 9“.



„București 9” este formatul pentru statele de pe flancul estic al NATO, și anume România, Polonia, Bulgaria, Ungaria, Republica Cehă, Slovacia şi cele trei state baltice - Estonia, Letonia și Lituania.

„București 9”, fondat după anexarea Crimeei

Grupul a fost fondat pe 5 noiembrie 2015, la iniţiativa Poloniei şi României, ca urmare a anexării ilegale a Peninsulei Crimeea de către Rusia, în martie 2014.



Următorul summit al liderilor de stat din NATO urmează să aibă loc la Washington, între 9-11 iulie. Pe agenda summitului se află sprijinul pentru Ucraina, care se confruntă de peste doi ani cu o invazie rusă la scară largă, notează DPA.



Totodată, NATO va sărbători la Washington 75 de ani de la fondarea sa. Alianța de apărare a fost înființată la Washington, în 1949, de către SUA, Franţa, Regatul Unit şi alte nouă state occidentale.



Actuala gazdă a summitului „București 9”, Letonia, precum şi Estonia, Lituania, România, Bulgaria şi Slovacia au aderat la NATO pe 29 martie 2004, la cinci ani după Republica Cehă, Polonia şi Ungaria.



Cele nouă state din centrul şi estul Europei au îngrijorări legate de securitatea lor în contextul războiului din Ucraina şi, exceptând Ungaria, sunt printre cei mai fermi susţinători ai țării atacate de Rusia.

Ungaria, țara problemă de pe flancul estic al NATO

De altfel, potrivit unei surse diplomatice citate de Financial Times, Ungaria riscă să fie exclusă din acest format. Potrivit acestei surse, discuțiile pe această temă sunt „foarte serioase”. „Probabil că ne întâlnim ultima dată în acest format” care include și Ungaria, a subliniat ea.

O altă sursă a declarat că reuniunile recent au fost caracterizate de discuții „dure” și a pledat pentru cooperare din partea Ungariei pentru continuarea grupului în formatul său inițial.

De altfel, Ungaria este reprezentată la nivel de ambasador la reuniunea organizată în Letonia. Reuniunea nu va se va încheia cu o declarație comună din cauza opoziției Ungariei, care, de altfel, a blocat și cu alte ocazii rezoluțiile grupului „București 9”. În schimb, a fost emisă o declaraţie în numele preşedinţilor Letoniei, României şi Poloniei, care găzduiesc împreună reuniunea de la Riga.

Liderul de facto al Ungariei, premierul ultraconservator Viktor Orban, se împotrivește susținerii Ucrainei în fața invaziei ruse. Orban s-a opus în repetate rânduri sprijinului pentru Ucraina în cadrul „București 9”, dar mai ales la nivelul Uniunii Europene și în NATO. Mai mult, premierul ungar a menținut legăturile cu Rusia și a făcut numeroase declarații favorabile Kremlinului. Unii observatori politici îl consideră pe Orban drept „un cal troian” al Kremlinului în UE și NATO.

Jens Stoltenberg se va deplasa miercuri la Budapesta „pentru a discuta despre rămânerea Ungariei în afara misiunii NATO în Ucraina”. Informația a fost furnizată luni de către Viktor Orban.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
MONDEN
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
17:52
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
Amalia Enache
ExclusivInterviu
17:34
Sacrificiul făcut de Amalia Enache încă de când fiica ei avea 2 ani: „Nu știe cum e altfel”
POLITIC
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Hepta
17:35
Un lider UDMR anunță că partidul lui Kelemen Hunor poate vota Guvernul Luca Niculescu, chiar dacă nu va face parte din el
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
18:08
Sens unic temporar pe Bulevardul Dimitrie Pompeiu din București din cauza lucrărilor la linia de tramvai
18:06
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
18:05
Bătăi între fanii echipelor Poli Timișoara și Steaua în centrul Sibiului: jandarmii au intervenit cu gaze lacrimogene
17:55
Orașul Riad, zguduit de explozii. Elevii şi diplomaţii s-au refugiat în adăposturi. Rebelii din Yemen, un „ultim avertisment” pentru companiile aeriene
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Dr. Alin Nicolescu și Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea.ro. Sursă foto: Libertatea
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
Solicitarea unui avans financiar este o practică obișnuită în cazul renovărilor de apartamente, însă poate deveni o sursă de riscuri financiare dacă nu este gestionată corespunzător.
16:21
Ghid practic pentru renovarea apartamentului: Cum te protejezi de meșterii care cer bani în avans, ce spune legea și cum trebuie făcute plățile
Fotografie aeriană a navei de croazieră „Disney Magic” la plecarea din Miami
16:02
Disney a lansat cel mai spectaculos vas de croazieră din flota sa. Turitșii se vor putea bucura de 7 piscine, spectacole live și un meniu inspirat din filmele „Frozen”
Dacă te confrunți cu tristețe, furie sau o stare de spirit proastă care persistă mai mult de două săptămâni și îți afectează viața de zi cu zi, este momentul să ceri ajutor de specialitate.
14:57
Ce se întâmplă când tristețea durează mai mult de două săptămâni și care sunt semnele ce indică o problemă gravă la copii și adulți
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește