MApN spune că această măsură a fost asumată de premierul României, Ludovic Orban, și de ministrul apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, la începutul mandatului.

Astfel, în acest mod se vor pune în practică prevederile art. 26 din Legea nr. 121/2011 și se va asigura un tratament echitabil în acordarea drepturilor reglementate în proiect pentru toate categoriile de personal din cadrul sistemului național de apărare, ordine publică și securitate națională, care participă la aceleași tipuri de misiuni și operații sau la unele similare, în afara teritoriului statului român.

Aplicarea actului normativ nu necesită alocarea unor sume suplimentare, fondurile încadrându-se în limitele aprobate anual prin bugetele instituţiilor din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.

Conform noii HG, personalul participant la misiunile şi operaţiile prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a) – c) din Legea nr. 121/2011 (misiuni de apărare colectivă, de răspuns la crize și misiuni de pace) privind participarea forţelor armate la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, cu completările ulterioare, denumit în continuare personal, beneficiază de diurnă în valută în următoarele cuantumuri:
a) ofițerii – 140 de euro/zi/persoană;
b) maiștrii militari, subofițerii, agenții de poliție și agenții de poliție penitenciară – 130 de euro/zi/persoană;
c) alte categorii de personal – 120 de euro/zi/persoană.

Totodată, personalul participant la misiunile şi operaţiile prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 121/2011 (misiuni cu caracter umanitar), cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de diurnă în valută în următoarele cuantumuri:
a) ofițerii – 70 de euro/zi/persoană;
b) maiștrii militari, subofițerii, agenții de poliție și agenții de poliție penitenciară – 65 de euro/zi/persoană;
c) alte categorii de personal – 60 de euro/zi/persoană.

Anterior adoptării acestei Hotărâri de Guvern, cuantumurile diurnei în valută de care beneficia personalul român în temeiul HG nr. 518/1995 privind unele drepturi şi obligaţii ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar (diurnă de categoria I), cu modificările și completările ulterioare, erau mai mari decât cele ale personalului militar și civil participant la misiunile şi operaţiile în afara teritoriului statului român.

Astfel, în Afganistan, potrivit HG nr. 518/1995, diurna de categoria I pentru personalul român este în sumă de 120 USD/zi, în timp ce un soldat primește, în prezent, 35 EUR/zi, iar un ofițer 45 EUR/zi, cu posibilitatea majorării acesteia cu 100%, conform Hotărârii Guvernului nr. 1086/2004.

Adoptarea Hotărârii de Guvern de astăzi a ținut cont și de faptul că, în ultima perioadă, contextul de securitate din teatrele de operații în care desfășoară misiuni personalul român s-a modificat semnificativ, riscurile la care sunt supuși aceștia crescând, mai transmite MApN.

FOTO „Ești eroarea vieții mele, bei și faci sex în toalete!” » Iubita l-a părăsit cu un scandal monstru, dar fanii au publicat o imagine interzisă
PARTENERI - GSP.RO
FOTO „Ești eroarea vieții mele, bei și faci sex în toalete!” » Iubita l-a părăsit cu un scandal monstru, dar fanii au publicat o imagine interzisă
Coşmarul prin care trece Corina Dănilă, după ce banca i-a luat casa. Ce a ajuns să facă pentru a se întreţine
Playtech.ro
Coşmarul prin care trece Corina Dănilă, după ce banca i-a luat casa. Ce a ajuns să facă pentru a se întreţine
"Tată, zi-mi că e un vis". Asta a mai apucat să întrebe băiatul şoferului microbuzului, care şi-a pierdut mama, sora şi bunicile, în cumplitul accident din Bacău înainte de a leşina
Observatornews.ro
"Tată, zi-mi că e un vis". Asta a mai apucat să întrebe băiatul şoferului microbuzului, care şi-a pierdut mama, sora şi bunicile, în cumplitul accident din Bacău înainte de a leşina
Horoscop 26 iulie 2021. Berbecii vor trebui să se detașeze de propriile păreri, cele la care țin prea mult
HOROSCOP
Horoscop 26 iulie 2021. Berbecii vor trebui să se detașeze de propriile păreri, cele la care țin prea mult
Animație grafică. O mamă și doi copii au murit în tragedia din Bacău. Veniseră din Anglia în vacanță acasă, în România
Știrileprotv.ro
Animație grafică. O mamă și doi copii au murit în tragedia din Bacău. Veniseră din Anglia în vacanță acasă, în România
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
Telekomsport
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
(Publicitate) Laptopurile ASUS: OLED este sinonim cu stilul
PUBLICITATE
(Publicitate) Laptopurile ASUS: OLED este sinonim cu stilul