Wayne Houchin, cunoscut iluzionist american, a fost invitat într-o emisiune în Republica Dominicană pentru a-și prezenta show-ul. După ce i-a fost pusă pe cap ceea ce se cheamă "Aqua de Florida", o substanță extrem de inflamabilă care a și luat foc, acesta a ajuns la spital cu arsuri grave.
"Habar nu aveam că vrea să facă asta. Nu era o parte spectaculoasă a show-ului, ăsta a fost un atac criminal", a scris Houchin pe Twitter după ce și-a mai revenit.
Acesta a fost spitalizat cu arsuri grave pe față și pe cap, dar și el și medicii sunt optimiști în ceea ce privește recuperarea rapidă și totală , deoarece intervenția celorlați membri ai echipei prezenți în platou i-a salvat viața.