Sărbătoare de tradiţie, German Fest a început de ieri în pavilionul din Piaţa Revoluţiei, cu preparate tradiţionale germane, bere, dar şi cu deosebite recitaluri live.
Astăzi, pe scenă vor urca Hara (autorii succeselor: "Aiurea", "Undeva", "N-am habar", "Muro Shavo", "Nu îmi pasă"), mâine, Jukebox şi duminică, 13 Band. German Fest va fi "exportat" în ţară, după cum urmează: Sibiu (3-5 octombrie), Baia Mare (10-12 octombrie), Oradea (16-19 octombrie) şi Iaşi (24-26 octombrie).