Condamnat deja în trei dosare penale, între care şi cel al răpirii ziariştilor români în Irak, teroristul Omar Hayssam s-a ales în cu câteva zile cu un nou mandat de arestare, într-un caz în care e acuzat de fraude financiare de 20 de milioane de euro. Atât la tribunal, cât şi la Parchet, unde a fost audiat într-o altă speţă, sirianul a fost escortat de mascaţi înarmaţi până-n dinţi.
Desfăşurarea de forţe de ordine a fost impresionantă, la Tribunalul Bucureşti, acolo unde procurorii DIICOT au reuşit să obţină un nou mandat de arestare pe numele lui Omar Hayssam. Din boxa înconjurată de mulţi ofiţeri antitero, sirianul condamnat la 20 de ani de închisoare pentru că a orchestrat răpirea celor trei jurnalişti români în Irak le-a spus magistraţilor că vrea ca toate dosarele sale să fie redeschise şi că îl doare sufletul că se spune despre el că e teroristul numărul 1 al României. „Se tot spune că-s terorist, dar nimeni nu vede ce am făcut bun. Aveam 5.000 de angajaţi înainte să fiu transformat peste noapte în terorist, iar pentru asta mă doare sufletul”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.